A incins de ani buni imaginaţia bărbaţilor, fie că a fost blondă, roşacată sau, mai nou brunetă. Simona Sensual are şi o soră care ii seamană perfect, dar nu multă lume ştie cum arată!
Surorile Suhoi nu au fost niciodată prea apropiate, nici măcar în copilărie, când mai mult obişnuiau să se bată decât să se joace împreună, spunea Simona Sensual, jumătatea cunoscută a surorilor Suhoi.
Iată că cele două surori, între care nu există decât câteva luni diferenţă, sunt aproape identice, graţie alegerilor făcute de amandouă în ceea ce priveşte coafura, culoare părului sau intervenţiile medicului estetician!
Dacă în trecut, Simona Sensual a fost blondă apoi roşcată pentru ca în prezent să fie brunetă, aproximativ prin aceleaşi etape a trecut şi sora ei mai mare, Alice, care şi-a ”marcat” divorţul de acum câţiva ani cu mai multe schimbări de ordin estetic, aşa cum obişnuiesc să facă unele femei ieşite dintr-o relaţie!
Punându-le una lângă alta, nu se poate spune însă care dintre ele este mai sexy, pentru că au ajuns să arate aproape identic. Preocupările lor sunt însă diferite, pentru că Simona Sensual, care a fost o bună bucată de vreme iubita unui personaj apropiat de lumea interlopă, Nicu Maharu, se ocupa de o linie de creaţie vestimentară, în timp ce Alice Suhoi, fostă Iotta, şi-a regăsit cale spirituală apucându-se de yoga! Şi nu a ales organizaţia patronată spirtual de către Gregorian Bivolaru!
(Gabriel Niculescu)