Toată lumea o știe pe Adela Popescu, dar puțini sunt cei care îl știu pe fratele acesteia. Cum arată și cu ce se ocupă Călin Popescu
Adela Popescu este un nume sonor din showbiz-ul românesc. De ani de zile, soția lui Radu Vâlcan se află în lumina reflectoarelor și are numeroși fani. Puțini sunt cei care știu că vedeta nu este singură la părinți și mai are doi frați, Bogdan și Călin Popescu. Recent, Adela Popescu l-a prezentat tuturor pe fratele său mai mare, iar fanii acesteia au fost surprinși. Cum arată și cu ce se ocupă Călin Popescu.
Adela Popescu provine dintr-o familie cu trei copii. Vedeta are doi frați, iar mereu aceștia au fost lângă ea. Cei trei au o legătură specială și mereu s-au ajutat și sfătuit reciproc. Adela Popescu îi consideră pe frații săi „îngerii” ei păzitori și de fiecare dată când avea o problemă apela cu încredere la ajutorul lor.
Recent, Adela Popescu l-a prezentat pe fratele său mai mare publicului larg. Cei doi au fost prezenți în cadrul emisiunii „Vorbește lumea”, iar Călin Popescu a cucerit repede publicul. Acesta este om de afaceri și a avut mereu o relație extraordinară cu sora sa. Adela Popescu a mărturisit că își apreciază foarte mult frații și între ei nu au existat niciodată certuri.
„Eu cred că frații mei au fost salvarea mea pentru momentele în care m-am simțit rătăcită. Cu frații împarți mai multe lucruri decât părinții, noi am și avut o relație extrem de bună. Noi nu ne-am certat niciodată!” a spus Adela Popescu.
(CITEȘTE ȘI: ADELA POPESCU ȘI-A PUS PE JAR FANII! A FĂCUT BAGAJUL ȘI A PLECAT DE ACASĂ. RADU VÂLCAN A REACȚIONAT IMEDIAT: „TE-AI DUS DUPĂ…”)
„Nu s-a schimbat foarte mult”
Cei doi frați au avut numai cuvinte de laudă unul la adresa celuilalt. Călin Popescu a mărturisit că sora lui nu s-a schimbat prea mult față de atunci când era mică. A rămas aceeași persoană plină de energie și cu dorință de a face lucruri.
De asemenea, Călin Popescu a mai mărturisit că ori de câte ori sora lui a avut nevoie de ajutor, cei doi frați interveneau rapid. Îi apărau spatele atunci când era nevoie și nu se sfiau să îi sperie puțin pe cei care o supărau pe Adela Popescu.
„E un om de calitate, e constantă în tot ce face. Exact cum era când era mică, așa este și acum, nu s-a schimbat foarte mult. Ea nu a creat situații nasoale, cu toate că în anumite momente a trebuit să apărem în preajmă, preventiv”, a spus Călin Popescu.