Tipuri de comportament care ar trebui sa le dea de gandit parintilor. Cand trebuie sa-i faci o evaluare psihologica micutului tau?
Copilul tau nu mai da randament la scoala, are reactii nefiresti, tendinta de izolare si stari contradictorii? Acestea sunt semne clare ca are nevoie de o evaluare psihologica. Scopul evaluarii este acela de a determina cauzele care au generat blocajele in atitudinea copilului sau a adolescentului fata de cei din jur. Psihologul Gabriela Cuntan a explicat de ce este atat de important ca parintii sa ceara ajutorul unui specialist. Cum se depisteaza blocajele emotionale Cand ar trebui un parinte sa se gandeasca la o evaluare psihologica a copilului sau a adolescentului? Evaluarea psihologica este, in general, efectuata de catre un psiholog specializat, atunci cand se observa o problema care nu este de origine fiziologica, iar cauza trebuie determinata. Aceasta problema poate fi de natura cognitiva, comportamentala si/sau emotionala, cum sunt comportamentele indezirabile, starile dispozitionale inadecvate, esecul scolar determinat de neatingerea performantelor asteptate. Din punctul de vedere al psihologilor, parintele nu trebuie sa astepte un comportament nedorit al copilului sau pentru a apela la o evaluare psihologica si cu siguranta nu ar trebui sa subapreciem reactiile lui emotionale. Pot fi necesare mai multe sedinte O prima evaluare nu poate identifica in mod clar cauza exacta a tulburarii, mai ales daca este o problema emotionala complexa, dar va oferi o serie de indicii care pot ajuta parintele si copilul in alegerea directiei corecte. In unele cazuri, care sunt mai specifice, cum ar fi dislexia sau deficienta de invatare, evaluarea va permite parintelui, profesorilor si altor specialisti alegerea masurilor corecte care trebuie luate pentru a ajuta copilul/ adolescentul sa invete. Scopul evaluarii este de a determina ceea ce se intampla in viata psihica a copilului/ adolescentului, unde anume exista blocaje care influenteaza modul lor de a se comporta sau de a simti intr-un mod adecvat si constructiv. O modalitate de identificare a aptitudinilor Evaluarea detaliata a copilului/ adolescentului determina mai mult decat ceea ce poate fi direct observabil, cu scopul de a furniza informatii cat mai detaliate, nu doar de a identifica ariile problematice, ci si in scopul identificarii potentialului cognitiv. Un potential cognitiv semnificativ de ridicat ne indica copiii supradotati din punct de vedere intelectual, copiii care necesita o evaluare aprofundata in vederea identificarii aptitudinilor si integrarea lor in programe educationale speciale cu scopul facilitarii cresterii performantelor scolare, sociale si profesionale. Cei supradotati au o capacitate/ abilitate mult peste ceilalti copii de aceeasi varsta. Inteligenta este mai mult decat o abilitate, nu este invatata si nici nu depinde de comportament, este un talent, un mod personal de a rezolva activitati cognitive fara sa fie nevoie de depunerea unui efort. Semne de intrebare Ca parinti ar trebui sa ne observam mai mult copiii, sa vedem cat de departe sau cat de aproape sunt nu de ceea ce ne dorim noi sa fie, ci de ceea ce se numeste sanatate mentala si echilibru emotional. Comportamentul inadecvat poate include sfidarea fata de un parinte sau de alta figura a autoritatii, ostilitate sau furie extrema fata de un frate, timiditatea extrema fata de colegi, evitarea sarcinilor sau alte activitati asteptate. Imposibilitatea de a atinge standardele asteptate sau de a performa ar putea determina constant demotivarea sau lipsa dorintei de activitate neconditionata de gradul de dificultate. Aceasta reactie poate sa apara numai in situatii specifice, cum ar fi la scoala sau numai in prezenta anumitor persoane, sau poate influenta toate ariile de activitate ale copilului/ adolescentului.