Sepsi OSK Sf. Gheorghe a ținut în șah în Bănie, Universitatea Craiova, scor 0-0, într-un meci contând pentru prima rundă a returului Ligii 1.
Oltenii au făcut un joc modest în fața unei formații venită pe „Oblemenco” cu lecția foarte bine învățată, elevii lui Leo Grozavu reușind să-i blocheze perfect pe juveți. De remarcat ar fi că niciuna dintre echipe nu a avut antrenorul principal pe banca tehnică, atât Corneliu Papură cât și Leo Grozavu fiind suspendați pentru acest meci.
În urma acestui rezultat, Sepsi și-a consolidat locul 4 în Liga 1, având 28 de puncte. De partea cealaltă, oltenii au ratat șansa de a urca pe primul loc în clasament, fiind cu 33 de puncte pe locul 2, la un punct în spatele FCSB, liderul urmând a juca în această rundă vineri cu Astra Giurgiu.
Într-un alt meci din prima rundă a returul Ligii 1, Gaz Metan a trecut pe teren propriu de FC Voluntari cu scorul de 2-0. Soarta partidei a fost decisă în al doilea mitan prin „dubla” marcată de Ze Manuel în minutele 70 și 73. Cu 19 puncte, ardelenii au urcat pe locul 8 în Liga 1 în timp ce FC Voluntari a rămas pe locul 14 cu 15 puncte.
Gaz Metan Mediaș – FC Voluntari 2-0
Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-0
Miercuri, 13 ianuarie 2021
ora 17:00 Chindia Târgoviște – Poli Iași
ora 19:00 FC Hermannstadt – Dinamo București
Joi, 14 ianuarie 2021
ora 17:00 FC Botoșani – FC Argeș
ora 20:00 CFR Cluj – Academica Clinceni
Vineri, 15 ianuarie 2021
ora 17:00 UTA – Viitorul Constanța
ora 20:00 FCSB – Astra Giurgiu