Ținut în șah de moldoveni, Enache reacționează: „A fost greu să pregătesc meciul…!”
Costel Enache nu a reușit să-și învingă foștii elevi în duelul dintre Astra Girugiu și FC Botoșani, scor 1-1.
La finalul partidei, tehnicianul a spus că i-a fost greu să pregătească meciul chiar dacă știa totul despre foștii săi jucători de la FC Botoșani.
„Cred că a fost mai greu să pregătesc meciul, știind echipa celor de la Botoșani. Ai tendința de a da foarte multe elemente jucătorilor și nu știu cât de mult ajută, mai ales că jucăm o dată la trei zile. Sunt două puncte pierdute, ținând cont de obiectivul pe care ni l-am propus. Ne-am fi dorit o victorie, am sperat cu toții, dar asta este. Dacă marcam în prima repriză, cred că altfel am fi discutat acum. E de subliniat că la 1-0 pentru adversar, jucătorii nu au cedat. E un element care îmi dă curaj”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al formației Astra Giurgiu.
În urma remizei cu FC Botoșani, Astra a acumulat 21 de puncte și a urcat pe locul 7, giurgiuvenii fiind la trei puncte de locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off, loc pe care se află Sepsi OSK Sf. Gheorghe.
Rezultatele etapei a XVII-a Liga I
Politehnica Iaşi – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1
CFR Cluj – FC Voluntari 5-0
FC Hermannstadt – Concordia Chiajna 2-1
Viitorul – Dinamo 4-1
U Craiova – Dunărea Călărași 1-0
FCSB – Gaz Metan Mediaş 2-1
Astra Giurgiu – FC Botoşani 1-1
text
Clasament Liga I
1 CFR Cluj 17 10 6 1 27-10 36
2 FCSB 17 10 4 3 33-17 34
3 FC Viitorul 17 10 2 5 23-17 32
4 U Craiova 17 8 5 4 29-14 29
5 Gaz Metan Mediaș 17 7 5 5 19-20 26
6 Sepsi OSK 17 6 6 5 19-16 24
7 Astra Giurgiu 17 5 6 6 18-16 21
8 FC Hermannstadt 17 6 3 8 18-19 21
9 FC Botoșani 17 4 8 5 22-25 20
10 Dinamo București 17 4 6 7 17-26 18
11 Politehnica Iași 17 5 3 9 15-26 18
12 Dunărea Călărași 17 3 8 6 12-16 17
13 Concordia Chiajna 17 4 5 8 11-22 17
14 FC Voluntari 17 1 5 11 15-34 8