Tinerii lui Ponta, scoruri record pentru PSD!
Victor Ponta pare că a câştigat pariul întineririi PSD, iar acest lucru se vede în scorurile obţinute de organizaţiile conduse de cei pe care actualul premier i-a promovat.
În Dolj, organizaţia condusă de deputatul Claudiu Manda, împreună cu primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a obţinut la alegerile europarlamentare un scor record, de aproximativ 56%. La Bacău, Dragoş Benea a obţinut 45% pentru PSD, iar la Suceava şi Botoşani, Cătălin Nechifor şi Andrei Dolineaschi au obţinut 40%, respectiv 41,5%.
De asemenea, la Ilfov, organizaţia condusă de Gabriela Firea a reuşit să îl invingă pe liberalul Marian Petrache, preşedintele CJ Ilfov, PSD obţinând cu 7 procente mai mult decât PNL. Alte rezultate notabile au fost înregistrate la Arad, un judeţ condus de PDL, unde PSD a obţinut cel mai mare număr de voturi, şi la Cluj, unde de asemenea PSD a obţinut cel mai bun scor, deşi municipiul Cluj-Napoca este condus de Emil Boc, iar preşedintele CJ, Horia Uioreanu, este membru al PNL. Cele două organizaţii sunt conduse de Dorel Căprar (39 de ani), respectiv Remus Lăpuşan (43 de ani).
Media de vârstă a celor 27 de preşedinţi de organizaţii judeţene şi de sector aleşi în perioada 2010-2014 este de 47 de ani, cei mai tineri fiind preşedintele PSD Sector 1, Cătălin Ivan (35 de ani), şi Nicolae Bănicioiu, actualul ministru al Sănătăţii şi preşedinte al organizaţiei PSD Sector 4 (35 de ani). Dintre cei 26 de noi preşedinţi, 8 au vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani, iar 10 între 40 şi 50 de ani. După un simplu calcul putem constata că aproape jumătate din liderii noului partid nu aveau vârsta majoratului la momentul Revoluţiei din decembrie 1989, sau aveau în jur de 20 de ani.
În comparaţie, media de vârstă a celorlalţi 20 de preşedinţi de organizaţii judeţene sau de sector este de 55 de ani.
Victor Ponta a fost ales Preşedinte al Partidului Social Democrat în februarie 2010, la vârsta de 37 de ani.
A.P