Șoferii trebuie să respecte regulile de circulație și legea, pentru a nu se trezi cu sancțiuni dure din partea autorităților. În Codul Rutier se regăsesc, într-una dintre secțiuni, și lucrurile pe care nu ar trebui să le facă, sub nicio formă, un conducător auto. În caz contrar, ar putea fi sancționat cu o amendă de până la 3000 de lei! Iată detaliile mai jos, în articol.
Fiecare șofer trebuie să respecte legislația în vigoare. În caz contrar, ar putea să se trezească cu amenzi, cu permisul suspendat și să rămână fără certificatul de înmatriculare al vehiculului. Există, însă, și obiecte pe care nu ar trebui să le aibă șoferii montate pe mașini. În ultimii ani, a apărut o „modă” printre șoferi, și anume montarea unor dispozitive care au semnale luminoase intermitente roșu și albastru. Astfel de semnale se regăsesc la mașinile de intervenții, poliție, rutieră sau patrulare.
Potrivit Codului Rutier, este interzisă utilizarea unor astfel de semnale luminoase pe vehicule. În condițiile în care un șofer își va monta și va folosi astfel de semnale pe mașină, atunci va fi sancționat cu aproape 3000 de lei. Este adevărat că astfel de dispozitive se regăsesc pe piață și sunt la prețuri accesibile, însă nu trebuie să fie utilizate în trafic. Un expert auto a explicat faptul că sunt ușor de montat și au sursa de alimentare din bricheta mașinii. În plus, odată montat pe mașină, aceasta se poate confunda cu cea de poliție.
Odată cu noile modificări aduse Codului Rutier, un astfel de gest în trafic va fi sancționat pe loc. Potrivit reprezentanților de la Brigada Rutieră, „se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 lei, precum și cu reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. Totodată, se confiscă și aceste mijloace speciale de avertizare”.
Sursă foto: arhivă presă / Pixabay