Tily Niculae se luptă de ani de zile cu psoriazisul, iar durerile sunt foarte mari, după cum a declarat și ea în urmă cu ceva timp. Acum, actrița se confruntă din nou cu probleme.
„Mă scoate din sărite psoriazisul și am fugit la mare. În speranța că o să se mai amelioreze am încercat să stau cuminitică la soare. Problema este caă, nici la soare nu am voie să mă expun foarte mult. Cu factor de protecție 50 la orele nepotrivite, mă ard. Cam din lac în puț”, a scris Tily Niculae, potrivit libertatea.ro.
În urmă cu doi ani actrița a povestit prin ce trece din cauza bolii. „Mă vait de dureri de oase, oboseală și ce mai trăncăneam eu în 2016. Fac zero mișcare! Sunt o epavă la capitolul mișcare! De când mă știu, crede-mă, nu am stat să mă uit, analizez, probez în fața oglinzii! Eram împăcată cu corpul meu, deși nu am fost vreo slăbuță, nu am avut 90-60-90 niciodată, iar scolioza mi-a dat mari bătăi de cap!
Din momentul în care am dat de carnet și mi-am cumpărat mașină, cam aia a fost! Rar am mers cu metroul fiindcă nu mai aveam nervi în trafic, dar să merg pe jos, să mă plimb/alerg prin parc, să fac orice fel de mișcare? Neahhh! După ce am născut, pfoaiii greu am ajuns la kg pe care le aveam! Dar mai greu a fost să mă mint că nu am pielea întinsă, sânii lăsați și multă celulită! Le am! La naiba, pe toate! Acu, nu am avut niciodată cupa D la sâni, deci nu devine atât de tragic când ai sutienul potrivit!
Însă în această vacanță nu știu cum de m-am oprit în fața oglinzii și ochii mai să îmi iasă din orbită! Deși eu la evenimente purtam două perechi de spanx pe dedesupt! Am luat din cap până în picioare fiecare bucățică a corpului meu și mi-am dat seama că arăt dezastruos pentru o femeie de 31 de ani!”, a scris Tili Niculae pe blogul personal.