Există o mulţime de factori în funcţie de care se măsoară gradul de pericole la care te expun drogurile, iar unul dintre ele este dependenţa.
Din acest punct de vedere, ţigările şi băuturile alcoolice se află în top 5 al celor mai nocive droguri. Deşi efectele lor nu se aseamănă cu cele ale substanţelor ilegale, gradul de dependenţă la care te supun este unul foarte mare. Acest lucru se datorează faptului că nicotina şi alcoolul cresc nivelul de dopamină din creier cu un procent cuprins între 25 şi 360%.
În timp ce dependenţa de nicotină se situează undeva în jurul procentului de 25-40%, alcoolul poate atinge această cotă uriaşă de 360% şi de aceea este decretată una dintre cele mai nocive substanţe care dau dependenţă. Conform experţilor, dependenţa dată de această substanţă primeşte 3 stele din 3, pe când heroina atinge un scor de doar 2,5, iar cocaina şi barbituricele nu ating nici măcar acest nivel.
Ruxandra Pătru