O elevă de clasa a VII-a, din comuna Petrăchioaia, județul Ilfov, a fost umilită de către primar, chiar în fața colegilor ei, și obligată să meargă pe jos, pentru că… a trântit ușa microbuzului școlar.
O profesoară din localitate este cea care a dezvăluit situația umilitoare prin care a trecut o elevă în vârstă de 13 ani.
“O fetiță din clasa mea nu mai are voie să se urce în microbuzul școlar, începând de astăzi. I-a interzis primarul. Atenție, o fetiță de 13 ani, din clasa a VII-a, vine la școală singură când toți ceilalți copii urcă în microbuze. Situația e cel puțin revoltătoare.
Joi, la urcarea în microbuzul școlar, fata a trântit ușa la închidere, iar șoferul primăriei a decis că cea mai bună lecție pe care i-o poate da e să-i arunce injurii rasiale ca „cioară”, „țigancă jegoasă” și să o dea jos. Familia, pe bună dreptate, a apelat la ajutorul 112 pentru a se apăra de un evident abuz. Reacția părinților a supărat mult și, în loc să-și asume responsabilitatea pentru situația generată de angajatul său, primarul comunei, Mihai Dobre, a hotărât că fetița nu mai are voie să se urce în microbuzul școlar, plătit din bani publici. Pentru că nu acceptă când un părinte își apără drepturile. În ultimele zile, primăria a început o campanie de bullying agresiv împotriva micuței, care e acuzată în fața părinților și a școlii că prin gestul ei a distrus microbuzul. O fetiță de 13 ani a rupt ușa microbuzului!
Dumnezeule! Vă dați seama ce e în sufletul ei acum, când toți colegii și părinții o privesc cu suspiciune, totul pentru că a fost umilită de un șofer rasist, când primarul amenință că va sista traseul tuturor microbuzelor din cauza acestui incident?
Când copiii din comunități dezavantajate abandonează școala, când devin victime ale accidentelor și ale rețelelor de trafic, nu e doar fatalitatea. Există niște oameni, bine plătiți de stat, care sunt vinovați, o vină difuză, acte de discriminare și umilință, neglijență, toate se adună.
Nu putem fi nepăsători la umilințele copiilor noștri!” a scris pe Facbook, învățătoarea fetiței.
De cealaltă parte, primarul comunei a reacționat și el.
”Dragii mei, in cele ce urmează, va voi spune varianta pe care eu o cunosc- eleva de clasa a saptea are un comportament in afara regulamentelor de transport in microbizul scolar de mai mult timp – vorbeste urat, tranteste usile, s.a.m.d. Ceea ce a culminat in ziua de joi, 26.09, cu distrugerea sistemului de siguranța al ușii microbuzului. Din acest motiv, soferul a refuzat sa o mai transporte de la scoala catre domiciliu, ulterior aducându-mi la cunoștința faptul ca parintii elevei au mers la sofer acasa, l-au amenintat cu incendierea locuinței, totodata aducându-i injurii si alte amenințări, precum: ca ce tine asa mult la masina aia si ce are cu fata lor. Urmare a celor menționate mai sus, soferul a venit sa-mi spuna ca el isi da demisia. Urmare a discuției purtate am reușit sa-l conving sa transporte in continiare copiii. Potrivit regulamentului am decis, împreuna cu dl. Director al Școlii Gimnaziale nr.1 Petrachioai si câțiva profesorii ca eleva sa nu mai circula cu microbuzul scolar pe o perioada de 30 de zile, ulterior revenind asupra acestei decizii, permițându-i elevei accesul in microbuz, aceasta refuzând-l. Nu a fost intentia mea sa o umilesc, dar regulemanetele si bunul simt trebuiesc respectate. Mi-ar fi placut ca doamna profesor, care a scris trunchiat despre acest incident pe facebook, sa fi vorbit cu mine sau cu soferul microbuzului, inainte de postare. In speranța ca vom reusi sa aducem cu totii mai multe lamuriri si sa decidem impreuna cele mai bune masuri, astazi la ora 13.00 ne vom întâlnii in consiliul profesoral, in vederea rezolvării incidentului. Imi doresc o scoala civilizata pentru copiii nostri”, a fost mesajul transmis de Mihai Dobre, pe pagina personală de Facebook.