Tibi Balan si Iulia Rosca, din nou impreuna?
Unul dintre cele mai reusite cupluri din Liga l, Tibi Balan si Iulia Rosca, are sanse mari sa se refaca in acest debut de sezon. Dupa o relatie de mai bine de doi ani, fotbalistul si manechinul s-au despartit dupa Revelionul 2010 si fiecare a mers pe drumul sau. Dar sentimentele lor par a fi foarte puternice, de vreme ce Iulia si Tibi s-au mai vazut in tot acest timp. Fata a luat loc in tribuna la meciul Dinamo – Sportul Studentesc si s-a bucurat la fiecare gol al „studentilor”, iar la final l-a asteptat la cabine pe fotbalist. In cele opt luni cat au fost despartiti, fiecare a incercat sa aiba alte relatii, dar pana la urma toate au fost sortite esecului, Iulia despartindu-se chiar luna trecuta de ultimul ei prieten. Acum, vazand ca Tibi trece printr-o perioada grea, pentru ca nu a reusit sa se transfere de la echipa din Regie, bruneta este dispusa sa-i fie alaturi fostului si probabil viitorului ei iubit, care a facut meciuri foarte bune in tricoul Unirii Urziceni, pe vremea cand ei formau un cuplu.