Ți se sfâșie inima! Cum au fost ultimele zile de viață ale lui Cristian Stupiuc, ambulanțierul din Suceava răpus de coronavirus! Ce a spus înainte să moară

Publicat: 09/04/2020 | 16:45

Cristian Stupiuc este a 198-a victimă a pandemiei de coronavirus în România. Ultimele zile de viață și le-a petrecut singur, în apartamentul pe care îl deținea în oraș. Bărbatul de 53 de ani a refuzat să se interneze în spital, deși foștii colegii și  foștii șefi au insistat să fie tratat de specialiști. Una dintre asistentele cu care a mers în multe misiuni a povestit ce au discutat cu puțin timp înainte să își dea ultima suflare. Povestea de viață a ambulanțierului din Suceava este impresionantă și inima ți se sfâșie puțin câte puțin la fiecare mărturisire pe care cei dragi au făcut-o despre el.

Citește și: Teoria cercetătorilor de la Oxford care dă speranță planetei. Cine sunt oamenii care nu se pot infecta cu noul coronavirus

Cum s-a îmbolnăvit de COVID-19 Cristian Stupiuc, ambulanțierul din Suceava răpus de virusul rar

Joi, 26 martie 2020, ambulanțierul Cristian Stupiuc a intrat în tură la ora 08:00 dimineața. După ce a transportat cinci pacienți până în jurul prânzului, el le-a spus colegilor că se simte rău. În aceeași după-amiază, a fost consultat de un medic de la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean, care i-a spus că e suspect de COVID-19. Doctorul i-a mărturisit că nu au teste și că singura soluție este să meargă la DSP și să vorbească cu cineva de acolo ca să obțină test. După acest consult, bărbatul și-a rugat șefii lui de la Serviciul Județean de Ambulanță să-l ajute.

“Cristi, nu avem teste, nu te baza pe noi” este una dintre afirmațiile pe care directoarea medicală a Ambulanței Suceava i le-a transmis lui Cristian Stupiuc. Superiorii săi l-au lăsat să plece acasă, deși începuse să se simtă tot mai rău.

Vineri, 27 martie 2020, Cristian Stupiuc s-a dus singur la Direcția de Sănătate Publică Suceava, unde a stat la coadă alături de alți medici și asistenți de la Spitalul Județean. Din fericire, a avut noroc și a reușit să obțină un test înainte să se termine.

Luni, 30 martie, Cristian Stupiuc a primit rezultatul: pozitiv cu noul coronavirus. El și-a anunțat șefii, dar, pentru că nu l-a crezut nimeni, a trimis pe WhatsApp o poză dovada testului pozitiv, potrivit recorder.ro. “Mergi la Județean și internează-te”, i-a spus Alexandru Lăzăreanu, directorul Serviciului de Ambulanță Suceava. Ulterior, au purtat o discuție ca între doi oameni care cunosc bine Spitalul Județean de Urgență din Suceava, dar, mai ales, haosul care domnește în ultima perioadă: manageri și directori demisionari, sute de pacienți, medici și asistenți confirmați cu COVID-19, o dezorganizare totală și multă agitație. La un moment dat, ambulanțierul decide: “Rămân acasă” și nimeni nu a reușit să îl convingă că e mai bine să meargă la spital. El a mai ieșit afară doar ca să își ia medicamentele de pe rețetă și, ulterior, s-a închis în apartamentul său din Suceava.

Află și: COVID – 19. Managerul unui alt mare spital de urgență din țară, depistat pozitiv. Se cere preluarea unității medicale de către armată

Cum au fost ultimele zile de viață ale lui Cristian Stupiuc, ambulanțierul din Suceava răpus de coronavirus

Liliana Zofotă, una dintre colegele de la serviciu i-a spus la finalul săptămânii trecute: “Du-te la spital, băi, Cristi, nu mai sta singur în casă. Măcar acolo se uită cineva la tine, vede ce faci”. Dar, de fiecare dată când îl sunau colegii, el spunea că este bine. Cu Liliana Zofotă a vorbit în toate zilele cât a fost acasă: “Marți dimineață ultima oară. Zicea doar că e foarte bine, nu părea că îi e rău deloc. A zis doar că simte că respiră un pic mai greu. Luase șapte zile de tratament cu Kaletra și tot respira greu”, potrivit sursei citată mai sus.

În ultimele zile de viață, Cristian Stupiuc a ținut legătura la  telefon cu fiica sa și cu directoarea medicală de la Serviciul de Ambulanță. Amândouă au remarcat din voce că starea i s-a înrăutățit de la o zi la alta.

“Cristi, trimitem o ambulanță“, i-a spus directoarea medicală, dar el a insistat: “Nu, lăsați, dacă mă simt mai rău, sun eu”. Asta era marți dimineață, 7 aprilie 2020. La scurt timp de la această discuție, la telefonul ambulanțierului nu a mai răspuns nimeni, iar fiica sa a fost cea care a trimis ambulanța la locuință.

Medicul și asistenta care au intrat în casă au fost atât de dezarmați când și-au văzut colegul fără suflare, încât au încremenit, iar lacrimile le-au inundat instant ochii. Cel mai cerebral și cel care a ținut situația în mână a fost ambulanțierul, colegul lui Cristian Stupiuc. El a adus trusa ca să încerce să-l resusciteze, dar deja era mort. “Linie” se spune în astfel de cazuri în limbajul șoferilor de ambulanță.

Nu rata: Sfaturi utile pentru persoanele vârstnice în plină pandemie de coronavirus

Cristian Stupiuc a fost înmormântat la nici 24 de ore de la momentul decesului. La ceremonie au participat patru persoane: fiica, ginerele, sora și Alexandru Lăzăreanu, fostul lui șef.

Povestea de viață a lui Cristian Stupiuc

Cristian Stupiuc a devenit șofer pe ambulanță pentru că tatăl său a avut această meserie. Alexandru Lăzăreanu, care-i devenise șef în ultimii ani, îl cunoștea de 30 de ani: “el a crescut printre ambulanțieri. Tatăl lui a fost șofer pe ambulanță. Și venea cu el câteodată la serviciu. Și i-a plăcut chestia asta. Așa l-am cunoscut eu, când venea cu taică-său. După ’90, eu făceam gărzi la serviciul de ambulanță, fiind medic la țară, și îl vedeam pe aici. Stătea și el cu ambulanțierii”.

În plus, bărbatului îi plăcea să meargă cu mașina. “Nici nu simțeai că se grăbește când plecam în viteză la o solicitare”, își amintește colega sa, Liliana Zofotă. Condusul l-a purtat către marea sa pasiune: călătoriile. Nu pe-afară, p-aici, pe la noi. Cu banii se descurca ca orice om: mai o rată, mai o… Locuia singur, dar avea o fiică în Suceava. Era prietenul animalelor și toți colegii se mirau de cum reușea, în numai câteva secunde, să îmblânzească fiarele maidaneze de pe la marginile orașului.

Citește și: Jurnaliștii britanici au aflat când se va sfârși pandemia. Vom scăpa de coronavirus la vară?

În ultimele săptămâni de muncă, Cristian Stupiuc lucrase în echipă cu asistenta Liliana Zofotă. Mergeau prin sate cu ambulanța și aduceau oameni la Județean. Nimeni nu știe, nici până în ziua de azi, cine a fost pacientul zero în acest focar uriaș. Tot ce se știe este că nu se respecta nicio regulă de triaj. “Toate cazurile, că era COVID-19, că nu era COVID-9, le lăsam în urgența mare de la Spitalul Județean”, a mai mărturisit asistenta Liliana Zofotă. Ea și Cristian Stupiuc au văzut, așteptând în față la “Primiri Urgențe”, cum a erupt acest spital. Stăteau câte 7-8 ore cu pacientul în ambulanță până îl predau unui medic disponibil. Ambulanțierul era calm, pentru că se știa sănătos, mergea la sală, mergea cu bicicleta. Avea uneori câte-un puseu de tensiune, dar asta nu înseamnă boală pentru un ambulanțier care văzuse toate bolile pământului în 29 de ani de muncă la Spitalul Județean Suceava.

“Noi trebuia să fim instruiți cu mult înainte de luna martie, pentru că s-a știut despre pandemie. Dar, cum e soarta românului, că orice îl găsește nepregătit… Și când vine zăpada, și când vine coronavirusul, orice, românul e nepregătit”, a mai spus Liliana Zofotă, fostă colegă de echipaj a lui Cristian Stupiuc.