Cosmina Grigore este concurenta în vârstă de 38 de ani de la Chefi la Cuțite care i-a uimit pe jurați cu povestea sa de viață. Concurenta a pregătit o rețetă cu totul specială, sănătoasă. Dezvăluirile pe care le-a făcut, însă, au generat emoții pe platourile de filmare. Iată mai jos, în articol, drama prin care a trecut, în urmă cu câțiva ani.
Cosmina Grigore este o femeie în vârstă de 38 de ani din Galați care și-a luat inima în dinți și a venit să le gătească celor trei jurați de la Chefi la Cuțite. În ediția cu numărul 14, atât cei trei chefi, cât și telespectatorii au avut ocazia să îi descopere povestea de viață. Concurenta a preparat o rețetă sănătoasă. A gătit paste de mazăre cu creveți și roșii uscate.
Cosmina Grigore le-a mărturisit celor trei jurați de la Chefi la Cuțite că a trecut prin momente foarte grele. În urmă cu nouă ani, a fost diagnosticată cu cancer de sân. La vremea aceea, concurenta avea 27 de ani și copilul ei avea vârsta de 3 ani. Șocul a fost uriaș atât pentru ea, cât și pentru întreaga familie.
„Sunt Cosmina Grigore și sunt președinte al Asociației Imunis, prima asociație dedicată stilului de viață post diagnostic oncologic. Lucrez cu pacienții diagnosticați cu cancer. De aici și tot amestecul. Acum 9 ani am fost eu diagnosticată cu cancer de sân, adică nu am sânul stâng, am o proteză externă. A fost un șoc total, aveam 27 de ani, copilul meu avea 3 ani”, a povestit concurenta.
Cosmina mărturisește că era „un om normal, cu o viață normală”, dar verdictul primit din partea medicilor a generat un real șoc. Atunci, concurenta de la Chefi la Cuțite a realizat că trebuie să își schimbe, printre altele, alimentația.
„Am făcut cursuri de nutriție, mi-am luat certificat, am făcut cursuri de nutrigenomică, adică legătura dintre ADN-ul nostru și alimentație sau ce din dietă se activează în ADN-ul nostru, pentru că este o strânsă legătură”, a povestit ea.
Concurenta din Galați a trecut prin zece operații. Între timp, a devenit și primul pacient român diagnosticat cu cancer care a reușit să devină trainer pentru pacienții care suferă de această boală cumplită.
„Adormeam noaptea întrebându-l pe Dumnezeu cu ce pot să-i fiu de folos, de ce m-a trimis aici, să îmi arate ce să fac și cum să fac. M-am apucat să scriu texte despre experiența mea de pacient de cancer. Am început să dau mai departe și pentru alți oameni. Am devenit primul pacient din România diagnosticat cu cancer care a devenit și coach pentru pacienți cu cancer (…). Eu am 10 operații”, a mai spus concurenta.
Sursă foto: capturi video Antena 1 – Chefi la Cuțite