Te-ai aflat vreodată în situația în care ți s-a blocat cardul în bancomat sau ai încercat să scoți bani din ATM, dar nu ai reușit? Iată ce trebuie să faci în acest caz.
Ai fost pus vreodată în situația în care să ți se blocheze cardul în bancomat sau pur și simplu să nu poți scoate banii, deși ai îndeplinit toate funcțiile de la ATM? Există câțiva pași pe care trebuie să îi urmezi, în condițiile în care te afli în această situație. Chiar dacă este o situație neplăcută, aceasta poate fi rezolvată repede și cu ușurință. Iată pașii!
În condițiile în care te confrunți cu neputința de a primi banii din bancomat, atunci trebuie să respecți câțiva pași, pentru a rezolva problema. Dacă banii sunt scoși de la bancomatul care aparțile și băncii la care ai contul deschis, poți apela direct la angajații instituției bancare. În condițiile în care banca este închisă, în momentul în care scoți bani de la bancomat, atunci trebuie să apelezi numărul de telefon afișat la ATM.
În condițiile în care scoți bani de la un bancomat care nu aparține de instituția bancară la care ai un cont deschis, atunci trebuie să apelezi, mai întâi, la compania care deține respectivul ATM. Apoi, trebuie să anunți și la banca la care ai cont. Problema se poate rezolva în doar câteva zile.
Dacă problema nu este rezolvată în timpul specificat, atunci poți depune o reclamație la Protecția Consumatorului.
Pe de altă parte, dacă îți rămâne cardul blocat în bancă, fie din cauza unei erori tehnice, fie din cauza tastării greșite a PIN-ului, atunci trebuie să apelezi banca. De obicei, o eroare tehnică se rezolvă în câteva zile. Dacă este vorba despre PIN-ul cardului, trebuie să îl schimbi și să te prezinți la banca unde ai contul deschis. De asemenea, nu uita să îți actualizezi datele de identitate, deoarece există posibilitatea să ți se blocheze cardul și din acest considerent.
Sursă foto: Pixabay