Babi Minune a intrat în lumea artiştilor de petrecere încă din perioada în care era doar un puşti, iar cu siguranţă toată lumea îşi aminteşte de momentele în care apărea pe micul ecran alături de surioara sa, Petruţa.
Însă, anii au trecut, iar acum Petruţa, cea care altădată dansa pe muzica fratelui ei când cei doi mergeau în emisiuni, s-a transformat într-o domnişoară în adevăratul sens al cuvântului şi este practic de nerecunoscut. Sora cântăreţului de manele Babi Minune a împlinit vârsta majoratului, iar de multe ori se pozează alături fratele ei, pe care îl iubeşte nespus. De asemenea, chiar dacă nu mai dansează, Petruţa s-a lansat şi ea, de curând, în lumea muzicii de petrecere pentru că s-ar părea acesta era un vis de-al ei de când ea mică.