Ţi-l mai aminteşti pe concurentul preferat al ANDREI de la „Românii au talent“? E total schimbat şi e un tătic de nota zece
Au trecut şase ani de atunci, însă, şi se pare că priorităţile s-au schimbat puţin pentru Dinu Valentin. Originar din Ploieşti, acesta s-a căsătorit în urmă cu mai bine de doi ani de zile c-o frumosă brunetă, după ce punea capăt unui alt mariaj, din care a avea un băieţel. După ce a ajuns din nou în faţa altarului, el a aflat că va deveni din nou tătic.
Totuşi, Dinu Valentin nu şi-a neglijat pasiunea pentru muzică, în toţi aceşti ani, pentru că el a continuat să cânte. De asemenea, el îşi face timp în special pentru familia sa, fiind un tătic cât se poate de mândru.
În 2011, Valentin Dinu făcea senzaţie pe scena talentelor din cadrul emisiunii difuzate pe ProTV, acolo unde prin vocea sa, dar şi prin atitudinea caldă, a reuşit să îi cucerească pe români. La fel s-a întâmplat şi-n ceea ce-o priveşte pe Andra, pentru că i-a câştigat simpatia cântăreţei, astfel încât nu doar o dată ea a mărturisit că tânărul din Ploieşti e preferatul ei.