După festinul de sărbători, când mesele au fost încărcate cu bucate alese și deserturi irezistibile, rămășițele petrecerii par să ocupe fiecare colț al frigiderului. Printre acestea, probabil că se află și tortul delicios de la Revelion. Dar cât timp îl poți păstra în siguranță în frigider? Acesta rezistă mai puțin de cât te-ai aștepta.
Dacă și tu speri ca tortul să reziste cât mai mult timp, e bine să știi că prăjiturile au o perioadă de valabilitate limitată, mai ales cele cu creme sau frișcă. Ingredientele perisabile precum laptele, ouăle sau smântâna sunt cele care impun aceste limite.
(CITEȘTE ȘI: ADIO, ARAGAZE. DECIZIA UNIUNII EUROPENE CARE AFECTEAZĂ ȘI ROMÂNIA)
Potrivit specialiștilor, prăjiturile cu cremă sau tiramisu pot fi păstrate în frigider maximum patru zile. De asemenea, deserturile cu fructe proaspete au o viață mult mai scurtă. Din cauza umidității fructelor și a riscului de alterare, ele ar trebui consumate în una-două zile.
Vești bune însă pentru iubitorii de ciocolată. Prăjiturile bazate pe acest ingredient pot fi păstrate chiar la temperatura camerei, cu condiția să nu conțină creme din lapte sau frișcă. Totuși, evită expunerea lor la soare sau la alte surse de căldură. În aceste condiții, pot rezista până la cinci zile, fiind o opțiune mai sigură dacă ți-ai propus să prelungești magia deserturilor festive.
Indiferent de tipul de desert, regula de bază este să îl păstrezi într-un recipient etanș sau să îl acoperi cu folie alimentară. Astfel, vei evita uscarea cremei sau absorbirea mirosurilor din frigider. Dacă ai achiziționat tortul de la cofetărie, ține cont că durata de valabilitate indicată de producător este de aproximativ două-patru zile, în funcție de ingredientele folosite.
Prăjiturile rezistă în frigider astfel:
Așadar, dacă ți-a rămas tort de la Revelion, verifică ingredientele și păstrează-l în condiții optime. Și, bineînțeles, bucură-te de fiecare felie înainte de expirarea termenului.
(VEZI ȘI: ȚI-AU RĂMAS MULTE SARMALE DUPĂ CRĂCIUN? CÂTE LUNI POT FI ȚINUTE ÎN CONGELATOR, FĂRĂ SĂ SE STRICE)