Thomas Markle, tatăl ducesei de Sussex, atac fără precedent: ”La nuntă, Meghan le-a oferit marijuana invitaților!”
Thomas Markle, tatăl ducesei de Sussex, atac fără precedent! Thomas Markle lansează noi acuzații la adresa fiicei sale și a prințului Harry. Supărat pentru că este neglijat de cei doi, Thomas Marckle, în vârstă de 74 de ani, îndreaptă un deget acuzator către Meghan și Harry.
Mai nou, el afirmă că Meghan, la prima sa nuntă – desfășurată în 2011 – ar fi oferit invitaților câte o punguță cu marijuana.
Atunci, Meghan s-a căsătorit cu producătorul de televiziune Trevor Engelson în Jamaica, iar la eveniment au participat peste 100 invitați. Thomas Markle susține, nici mai mult și nici mai puțin, că o pungă mică de droguri le-a fost oferită tuturor oaspeților, pe post de mărturie la nuntă. Bărbatul este implicat într-o dispută îndelungată cu fiica sa, Meghan, ducesă de Sussex, însă afirmă, totuși, că darul nu este ceva neobișnuit.
„Este ilegal, dar nu este mare lucru în Jamaica. Eu nu fumez buruienile alea și știu că nici Meghan”, a declarat Thomas Markle, potrivit Daily Mail.
CITEȘTE ȘI: GAFA URIAȘĂ PE CARE A FĂCUT-O MEGHAN MARKLE! E VORBA DE LENJERIA INTIMĂ!
Tomas Markle, atac furibund la adresa prințului Harry: ” Eu nu am mers la piscină gol şi nici nu m-am îmbrăcat precum un nazist!”
Tatăl lui Meghan a făcut referire la episodul în care Prinţul Harry a apărut complet gol, la piscină, Este vorba despre fotografii realizare în Las Vegas, atunci când prințul Harry a apărut complet dezbrăcat (2012), dar şi la decizia regretabilă a prinţului de a purta… un costum de nazist la o petrecere, în 2005.
”Eu nu am mers la piscină gol şi nici nu m-am îmbrăcat precum un nazist. Regalităţile n-au avut întotdeauna un comportament ireproşabil”, a declarat Thomas Markle în speranţa că argumentul i-ar convinge pe Meghan şi Harry să-i răspundă mesajelor disperate.