Theo Rose, virală pe internet înainte de meciul România – Belgia. Ce le-a transmis tricolorilor lui Edi Iordănescu

Publicat: 22/06/2024 | 19:34
Theo Rose, melodie specială pentru tricolori / Foto: Captură Video

Theo Rose, printre suporterii înfocați ai Echipei Naționale! Cunoscuta cântăreață le-a cântat tricolorilor înainte de partida dintre România-Belgia, care începe astăzi de la ora 22:00. Artista a cântat „Ciuleandra”, iar versurile au fost reinterpretate de ea, cu numele jucătorilor. Videoclipul a devenit viral în mediul online, iar comentariile au început să curgă!

Theo Rose le-a cântat tricolorilor un nou „imn”, pe ritmurile melodiei Ciuleandra. Cântăreața a scris noi versuri pentru jucătorii noștri, care au fost apreciate de zeci de mii de români. Videoclipul cu Theo Rose a devenit viral în mediul online și a adunat peste 36.000 de aprecieri, are peste 1.200 de comentarii și a fost redat de peste un milion de ori. Theo n-a fost singură, ci alături de Emma de la Zu, Mihai Morar și Daniel Buzdugan.

CITEȘTE ȘI: ANGHEL DAMIAN ANUNȚĂ NUNTA! REGIZORUL ȘI THEO ROSE VOR AJUNGE ÎN FAȚA ALTARULUI: „PETRECERE MAI MARE”

„Două fire, două paie, Luați Belgia la bătaie Și-înc-odată, măi băieți, Hop ș-așa ș-așa. România e! România e! România e! România e! Hei hei hei! Întăriți-o nițeluș Că ajungem, acuș-acuș Cu echipa lui Drăguș, Hop ș-așa ș-așa”, sunt versurile cântate de Theo Rose la Radio Zu.

CITEȘTE ȘI: THEO ROSE, DEZVĂLUIRI DIN INTIMITATE. CUM PĂSTREAZĂ FLACĂRA PASIUNII VIE, DUPĂ CE A DEVENIT MĂMICĂ: ”SUNTEM MULT MAI DORNICI”

Echipa Națională a României, susținută din toate părțile la EURO 2024

Theo Rose se numără printre suporterii înfocați ai Echipei Naționale, motiv pentru care a dedicat câteva versuri fotbaliștilor noștri. România urmează să întâlnească Belgia, în această seară, de la ora 22:00, la Koln. Tricolorii au avut un debut perfect la EURO 2024, împotriva Ucrainei pe care au „zdrobit-o” cu scorul de 3-0. Suporterii au făcut show atât în tribune, cât și pe străzile Germaniei după victoria contra vecinilor.

Edi Iordănescu a transmis un mesaj important înaintea partidei, amintind faptul că Belgia este un adversar puternic. „Adversarul este unul colosal, cu multă valoare şi suntem conştienţi de asta. Dar intrăm în teren cu gândul să câştigăm, să ne punem în slujba tricolorului. Ne dorim calificarea. Dar o luăm pas cu pas. Dacă la final un punct ne va fi suficient, este binevenit. Dar gândirea noastră este să scoatem maximum din fiecare meci”, a explicat selecționerul.

Antrenorul primei reprezentative a punctat faptul că dacă România trece de Belgia ar fi un lucru istoric. „E un feeling personal, cel puţin după acest prim joc, mi s-a părut că românii s-au adunat din nou în spatele echipei naţionale şi nu numai. Am simţit din nou altă unitate, altă încredere, bucurie, speranţă, şi lucrurile astea ne motivează mai tare”, a mai spus Edward Iordănescu.

This browser does not support the video element.