Theo Rose și Bogdan de la Ploiești, din nou împreună! Zilele trecute, au fost reperați de paparazzii CANCAN.RO în zona de Nord a Capitalei, unde ajunseseră cu mașinile personale. Sunt prieteni, nu iubiți, așa cum s-a speculat, anul trecut, atunci când au scos, împreună, o piesă! Manelistul a întâmpinat-o cu brațele deschise, actrița a fost numai un zâmbet. Avem imaginile, în exclusivitate.
Theo Rose și Bogdan de la Ploiești formează un cuplu? A fost dilema care a împânzit lumea showbiz-ului. Se întâmpla anul trecut, atunci când Theo încă îl ținea de mână pe Alex Leonte. Cântăreața avea să rezolve misterul.
”După ce am scos piesa cu Bogdan, copiii de pe TikTok și oamenii care ne apreciau ne-au combinat. Asta pentru că eu și Bogdan, puși la un loc, suntem un combo cumva de energie și muzical chiar. Noi ne înțelegem foarte bine, suntem colegi de studio mai nou, el face parte din echipa noastră. E un băiat foarte talentat și foarte muncitor. A fost foarte amuzant, pentru că și noi am alimentat puțin toată ideea asta, că ni s-a părut amuzant, ni s-a părut mișto”, a spus cântăreața devenită, ulterior, și actriță. Nu a mințit.
De Alex s-a despărțit, alegându-l pe Anghel Damian, pe care l-a cunoscut pe platourile de filmare la serialul Clanul, dar la Bogdan de la Ploiești nici că a renunțat Theo. Și chiar se întâlnește des cu el, cu orice ocazie. Săptămâna asta a fost una. Lângă Herăstrău au ajuns, cam în același timp, și au pășit imediat pragul restaurantului Argentine. Aproximativ 40 de minute au ”întârziat” acolo, timp în care și-au povestit ultimele ”pățanii”. Și au ”ciugulit” câte ceva.
Apoi, surâzători, au părăsit restaurantul. Momentul a fost ”taxat” de doi fani ai manelistului. L-au ”arestat” pe Bogdan de pe Ploiești și, până când nu s-a tras în poze cu ei, nici că l-au ”eliberat”. În tot acest timp, Theo a rămas fără reacție, parcă stânjenită de celebritatea celui care i-a fost și este prieten. După ce Bogdan a scăpat din ”ghearele” admiratorilor, și-a luat rămas bun de la Theo, apoi, cei doi s-au retras la mașinile lor și au demarat.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.