Theo Rose nu se abţine atunci când are ceva de spus, însă o face în stilul său caracteristic. De această dată artista a răbufnit pe reţelele de socializare, după ce s-a trezit cu un mesaj care a dereanjat-o vizibil și nu a ezitat să-și expună părerea public.
Unul dintre bărbații care o urmăresc pe Theo Rose în mediul online, s-a arătat indignat de succesul colosal pe care l-a înregistrat, astfel că i-a dat un mesaj în care a acuzat-o că a ajuns în domeniul muzical prin alte căi, și nu prin talentul ei.
”Nu vă speriați oameni buni că nu mai punem la suflet așa ceva. Astea sunt la ordinea zilei. El e săracul blând la ce a scris, am alții mai rău, dar ăia sunt porcoși și nu pot să-i public.”, a spus Theo Rose pe Instagram.
Imediat cum a văzut revolta artistei, fanul în cauza a continuat și i-a transmis un mesaj care a luat-o prin surprindere pe Theo Rose, explicându-i că răspunde doar la mesajele negative, nu și la alea pozitivă și că, de fapt, o apreciază și o iubește.
”Îmi vine să vă înjur. Sunteți niște dobitoci că reacționați așa și dați astfel de mesaje. Nu eu, că eu nu vă iau în seamă, dar sunt alții pe care îi afetează grav, că dacă ați fi în locul unui om și primiți astfel de mesaje o să vedeți că o luați pe cărări. Așa că sunteti dobitoci făcuți grămadă, dar ce educație să fac eu cu voi că…”, a mai spus Theo Rose.
Sursa foto: Arhiva Cancan