Theo Rose, mărturisiri cu ochii în lacrimi despre despărțirea de Alex Leonte. Vedeta a trecut printr-un calvar: „Îmi venea să urlu, să ies de acolo”
De mai bine de doi ani, Thoe Rose și Anghel Damian trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi au devenit părinți, s-au căsătorit, iar relația lor merge extraordinar. Însă, începuturile poveștii lor de iubire au fost unele destul de grele. Acum, Thoe Rose și-a deschis sufletul și a vorbit despre despărțirea de Alex Leonte, căci aceasta a generat un adevărat calvar pentru artistă.
Înainte de a începe relația cu Anghel Damian, Theo Rose a avut o poveste de dragoste cu nepotul lui Nea Mărin. Cei doi s-au iubit vreme de cinci ani, iar despărțirea lor a avut loc în secret, o mișcare care a costat-o scump pe cântăreață. Abia acum artista a vorbit despre ce s-a întâmplat la momentul despărțirii.
(CITEȘTE ȘI: IMAGINI SENZAȚIONALE DE LA NUNTA LUI THEO ROSE CU ANGHEL DAMIAN, PROASPĂT PUBLICATE DE CODIN MATICIUC. FIICA LUI A FOST…)
Theo Rose, mărturisiri cu ochii în lacrimi despre despărțirea de Alex Leonte
Așa cum spuneam, recent, Theo Rose și-a deschis sufletul și a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat după despărțirea de Alex Leonte și cât de afectată a fost de aceasta. Cei doi au avut o relația de cinci ani, iar despărțirea au făcut-o în mare secret.
Cântăreața și-a dorit să anunțe ruperea relației atunci când era pregătită, însă presa a aflat înainte ca ea să adreseze public acest lucru. Mai mult, în același timp s-a aflat și de noua relație cu Anghel Damian, iar articolele care au urmat au afectat-o destul de tare pe cântăreață. Cu ochii în lacrimi, aceasta a mărturisit că la acea vreme a trecut printr-un adevărat calvar și nu știa ce să mai facă.
„Îmi venea să ies afară să urlu, să zbier, să ies de acolo cum o fi, numai să ies, să pot să mă descarc. Îmi vine să plâng și acum”, i-a mărturisit Theo Rose lui Gabriel Fereșteanu.
La acea vreme, mulți au fost cei care au criticat-o și nu au înțeles-o, iar ea se simțea neputincioasă. Oamenii au acuzat-o de lucruri urâte și abia târziu i-au înțeles adevărul. Însă, deși a trecut prin momente extrem de grele, artista nu regretă nimic din ce s-a întâmplat.
„Mi-a trecut supărarea pe oameni și m-am gândit că poate a meritat chestia asta să-mi dau eu seama că nu e totul lapte și miere cum am crezut că e”, a mai spus Theo Rose.