Invitată la podcastul lui Horia Brenciu, Theo Rose a făcut câteva dezvăluiri absolut hilare despre perioada sa de început în showbiz, atunci când era doar o tânără frumoasă, dar necunoscută publicului, care își dorea să se afirme.
Theo a vorbit despre cariera ei, dar și despre întâmplări mai puțin știute de public. Artista este foarte sinceră, astfel că a povestit chiar și o întâmplare hilară prin care a trecut.
”A făcut băiatul ăsta de la radio, Andrei Ciobanu, cartea asta «Suge-o, Ramona», după care s-au hotărât să facă un film. De altfel, ați văzut, nu am eu rolul Ramonei, deci nu am luat eu castingul. S-a făcut și în limba engleză, deci mulțumesc lui Dumnezeu că nu l-am luat. Am repetat acasă, era o scenă în care Ramona voia să facă sex cu băiatul, el era foarte rușinos, iar ea își bătea joc de el. Am zis că eu trebuie să par la cameră focoasă, înfierbântată și ăsta e copilul meu, eu îl învăț acum să facă niște chestii. Ei bine, când a ajuns la fața locului, lucrurile nu mai păreau deloc atât de ușoare”, a povestit Theo Rose.
”Ajung acolo și mă aștepta un băiat, băiatul care a și jucat rolul lui Andrei. Și m-am uitat la el, m-am uitat la fosta mea manageră: pe ăsta de ce l-au adus aici? Ajung în sala unde erau camerele și regizoarea. Ne-au zis: bun, dați două ture de scări, sus-jos și veniți aici excitați, uitați canapeaua, vreau să vă aud gâfâind, vreau să facem scena asta ca la carte”, își amintește Theo.
”Primul gând a fost: mamă, plec? Sau s-o fac acum și, indiferent cum iese, măcar să știu că am făcut-o? Am luat-o pe scări și vorbeam de facultate, de altele. Și când am ajuns acolo, jap!, am trântit ușa de perete, ne-am aruncat pe canapeaua aia, am început să ne pupăm, că ne-am pupat pe bune! Și ce crezi: într-un exces de nebunie, mi-am dat și tricoul jos, am rămas într-un body, nu mai știu ce aveam pe mine.
L-am mozolit pe băiatul ăla, l-am făcut terci acolo, nici n-am stat cu fața la cameră, că habar n-aveam că trebuie să stau cu fața la cameră. L-am mozolit pe băiatul ăla acolo, n-a mai știut de capul lui. Când am ieșit, mi-a zis fosta mea manageră: ce i-ai făcut băiatului ăluia, că atunci când a ieșit a zis: să nu-i spuneți, dar până acum a fost cea mai bună. Ăla a fost momentul în care am scăpat de simțul ridicolului. Din momentul ăla n-am mai avut inhibiții la videoclipuri, pe scenă.”, a mai spus cântăreața.
Sursa foto: Arhiva Cancan