Theo Rose, adevărul despre viața de mamă și relația cu Anghel Damian: ”Disputele pornesc de la copil” +”Ceea ce simt eu pe interior e dezastru”
Theo Rose și Anghel Damian sunt unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de artiști din țară. Ea- cântăreață, el-regizor, ambii părinți, cu un program foarte încărcat. Acum, artista povestește pentru CANCAN.RO cum își împarte atribuțiile pentru a fi cât mai mult timp alături de micuțul ei.
Theo Rose și Anghel Damian fac tot posibilul pentru a petrece cât mai mult timp cu micuțul lor Sasha, în ciuda vieților de artiști pe care le duc simultan. Chiar dacă Theo este deseori la filmările pentru Vocea României, la studio sau la concerte prin țară, iar Anghel, la repetiții, tinerii părinți reușesc totuși să acorde timp și activităților de familie.
”E timpul meu preferat timpul petrecut cu Sasha. Este și un copil foarte cuminte, nu mi-a dat mari bătăi de cap. Timpul petrecut cu copilul meu este timp liber pentru mine”, spune Theo, pentru CANCAN.RO.
Dacă tot timpul liber rămas îl petrece cu cel mic, am fost curioși să aflăm cum rămâne cu momentele dedicate exclusiv lui Anghel.
”În perioada aceasta este dificil, pentru că el filmează la «Tătuțu» și la «Cursa», se întoarce acasă seara, doarme câteva ore și după merge iar. E doar o perioadă, probabil că din septembrie o să se mai elibereze și el. Așa mi-a promis. Am apelat la tot ajutorul pe care l-am putut accesa acum. Avem și o bonă. Mi-am făcut și eu un program astfel încât după 5 după amiaza să fiu acasă. Încerc să-mi fac programul în așa fel încât să nu mă doare sufletul, căci e dureros să stau departe de copil”, adaugă vedeta.
”Ceea ce simt eu pe interior e dezastru”
Deși par o familie ideală, știm cu toții că nimic nu este perfect niciodată. Așadar, de la ce pornesc discuțiile în contradictoriu în relația lui Theo?
”În ultima vreme, disputele pornesc de la copil. Dacă trebuie să ia un tratament, ne contrazicem, unul vrea să îi dea antibiotic, altul nu. Eu sunt mai panicată, Anghel e destul de relaxat. Mamele sunt mai instictive și parcă ele au această relaxare, dar la noi e invers. M-am obișnuit și eu să nu mai fac o dramă când cade. Copilul meu nu plânge atunci când cade, dar tot timpul mie-mi stă inima. Aseară a căzut cu gura de cadă și și-a spart buza, am zis că gata, mor. Nu, nu mă învinovățesc când se întâmplă un accident, pentru că știu că el a învățat să meargă atât de repede și atât de bine, tocmai pentru că l-am lăsat. Copilul meu cade, se ridică, aplaudă, dar ceea ce simt eu pe interior e dezastru!”, admite cântăreața.
Ce spune Theo despre cel de al doilea copil
Jurata de la ”Vocea României” pare că a învățat să își gestioneze foarte bine emoțiile odată cu trecerea timpului în ceea ce îl privește pe cel mic. Așadar, dacă tot a acumulat experiență de mămică, să ne așteptam și la bebe cu numărul doi?!
”Nu mi-am propus curând să fac al doilea copil. O să mai las… nici nu știu cât să zic! Mai am nevoie de timp să mă liniștesc însă. La primul copil ești mereu luat pe sus, inclusiv hormonal, pentru că este o surpriză tot ceea ce se întâmplă. Vreau oricum și al doilea copil, poate și al treilea. Când eram mică, ziceam că voiam cinci copii, dar cică nu ai voie decât trei operații”, încheie Theo Rose, pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.