Povestea de dragoste dintre Theo Rose și Anghel Damian este parcă desprinsă din filme. Atunci când s-au cunoscut, amândoi erau în relații diferite. Totuși, știți cum se spune că inimii nu îi poți comanda. Actrița din Clanul a oferit detalii inedite despre începutul idilei cu tatăl copilului său.
Artista și regizorul s-au îndrăgostit iremediabil, însă au avut grijă să încheie socotelile cu trecutul atunci când au decis să pornească împreună la drum. În ciuda răutăților de care au avut parte la începutul relației, Theo Rose și Anghel Damian trăiesc o poveste frumoasă de dragoste. De asemenea, se bucură împreună de rodul iubirii lor, micuțul Sasha Ioan. Dacă la început au fost mai discreți cu viața personală, acum au decis să nu se mai ferească.
Înainte de a-l cunoaște pe actualul său iubit, Theo Rose a fost într-o relație de lungă durată cu nepotul lui Nea Mărin, Alex Leonte. La rândul lui, Anghel Damian era împreună cu Lia Bugnar. Artista și regizorul s-au cunoscut la casting pentru serialul Clanul. Deși aveau alți parteneri, chimia s-a putut simți din prima. Celebra cântăreață a povestit cum a decurs întâlnirea lor, dar și cum a impresionat-o tatăl copilului său.
„El era în comisia casting-ului pentru Clanul. Nu știu ce a simțit el atunci și nici nu am îndrăznit să-l întreb. Cert e că a fost așa un fulger când ne-am întâlnit pentru prima dată. Adică am simțit ceva diferit. După care casting-ul în sine a fost o experiență frumoasă pentru mine.
Era unul frumos și deștept în fața mea, al naibii, care știa cum să-mi spună ce am de făcut, să îmi dea detaliile de care aveam nevoie. Eu m-am dus acolo ca o fată deloc actriță, cu textul învățat cu sfințenie și a încercat să facă din mine să fiu personajul ăla bun care am fost.”, a declarat Theo Rose în cadrul podcastului moderat de Teo Trandafir.
Actrița din serialul Clanul a explicat că atunci când l-a întâlnit prima dată pe Anghel Damian a fost impresionată de el. Mai mult decât atât, Theo Rose a dezvăluit ce a atras-o la actualul ei iubit și cum a reușit acesta să o cucerească.
„Am plecat de acolo cu o admirație pentru el. Mi s-a părut foarte galant, vorbea altfel față de cum erau cei din jurul meu. Am plecat, nu ne-am văzut o lună perioadă de timp, până când au început pregătirile pentru serial, nu mai zic de filmări.
Asta se întâmpla prin februarie, iar noi am început undeva prin iunie. Mă regăseam în lucrurile pe care el le făcea. Știa să se poarte frumos cu toți, era foarte pasionat de ce făcea și lupta pentru tot.”, a mai spus artista.
Theo Rose a mărturisit că Anghel Damian a fost cel care a făcut primul pas. Totuși, s-a simțit descurajată de faptul că regizorul era într-o relație. Astfel, la început, a luat decizia de a se retrage. Însă, dragostea a fost mult mai puternică și a învins.
„El a făcut și primul pas. I-a fost foarte frică. El nu știa că eu împărtășesc aceleași sentimente, habar nu avea, a simțit că asta e. Eu simțeam, dar căutam să fug fiindcă am aflat între timp că nu e singur și am zis: ‘Aici e prăpăd’.
Primul meu gând a fost să fug, de a mă retrage. Strici și casa omului, o strici și pe a ta. Oricum, era clar că ceva e în neregulă dacă ai ajuns să simți asta pentru altcineva.”, a adăugat Theo Rose.