Theo Rose și Simona Halep nu au nevoie de prea multe prezentări, căci ambele sunt cunoscute la scară largă. Fiecare este îndrăgită în cariera ei de o mulțime de fani, una fiind o artistă de succes, iar cealaltă o campioană în lumea tenisului, căreia numele îi este aplaudat la nivel internațional.
Celebritatea le apropie, însă sunt total diferite, chiar dacă ambele trăiesc în lumina reflectoarelor, muncesc din pasiune și sunt apreciate la nivel înalt. Totuși, Theo Rose recunoaște în fața tuturor că una dintre dorințele ei este să fie în pielea Simonei Halep.
Viitoarea mămică a showbiz-ului autohton a mărturisit că ar fi mai mult decât încântată dacă ar putea pentru o zi să fie Simona Halep. Și asta pentru că, menționează artista, ar vrea extrem de mult să vadă și să simtă cum este să fii important pentru un „ocean” de oameni, nu doar pentru o țară, căci gustul unui astfel de succes l-a cunoscut și ea deja.
Cu toate acestea, celebra cântăreață precizează că, deși o apreciază enorm pe jucătoarea de tenis, parcă ar face câteva modificări de caracter în ceea ce privește viața publică a Simonei Halep. Theo Rose spune că îi dorește sportivei la fel de multe reușite ca și până acum și multă fericire, deoarece consideră că merită tot ce e mai bun, subliniază iubita lui Anghel Damian.
„Cred că aș vrea să fiu Simona Halep. E un om cu performanță, e un om care cred că merită să fie fericit și sper că e și dacă aș putea să fiu ea, aș face tot posibilul să fie mai fericită. Cu siguranță, aș fi mult mai puțin convențională decât ea, aș sări, aș spune niște lucruri foarte la modul spontan.
Probabil aș reuși să fiu o figură și printre tenismenele lumii, dar e bine ea așa cum este, să nu se înțeleagă greșit, doar că mi-ar plăcea să fiu în pielea ei măcar o zi, să văd cum e să fii atât de relevant pentru lume, nu doar pentru țară”, a spus Theo Rose în cadrul emisiunii moderate de Lili Sandu, Shurubel și Bogdan Ciudoiu.