„The Special One” rămâne „diavol” până în 2020!
„Mă simt onorat şi mândru că sunt antrenorul lui Manchester United. Multe mulţumiri conducerii clubului, pentru că îmi apreciază munca şi dăruirea. Am ridicat standardele, câştigând trei trofee într-un sezon, dar acesta este nivelul pe care îl aştept de la echipa mea. Avem toate premisele să ne aşteptăm la un viitor strălucitor pentru Manchester United!”, a afirmat Jose Mourinho, mulţumind staff-ului, jucătorilor şi fanilor lui United.
În această ediţie din Premier League, Manchester United ocupă locul secund, la 12 puncte de liderul Manchester City.
Tehnicianul portughez în vârstă de 54 de ani, a mai pregătit în trecut formaţiile Benfica, Uniao de Leiria, FC Porto, Chelsea, Internazionale Milano şi Real Madrid. „The Special One” are în palmares 25 de trofee cucerite la nivel de club şi peste 30 de titluri individuale. Meritele i-au fost recunscute şi de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA), forul mondial desemnându-l antrenorul anului 2010. Jose Mourinho a preluat-o pe United în vara anului 2016. În primul sezon cu portughezul Mourinho pe banca tehnică, United a a cucerit trei trofee Cupa Ligii, Supercupa Angliei şi Liga Europa şi a încheiat pe locul 6 în Premier League.
Cristi P.