Din vara anului 2010 calatoriile pe ruta Bucuresti-Constanta vor dura 2 ore si 20 de minute. Compania Nationala de Cai Ferate a anuntat ca lucrarile la tonsoanele de cale ferata ce fac legatura intre capitala si Constanta se vor finaliza in vara anului viitor. Trenurile vor circula cu o viteza de 140-160 de km pe ora, asa ca cei care vor sa ajunga la mare o vor putea face mult mai rapid. Pe tronsonul Fetesti – Constanta ruta este aproape 80 la suta imbunatatita, iar valoarea totala a contractului a fost de 453 de milioane de euro. Banii provin din partea Bancii Japoniei pentru Cooperare Internationala (165 de milioane de euro) si din partea Guvernului Romaniei, precum si imprumuturi suplimentare in valoare de 288 milioane de euro.