Grecia ia măsuri în ceea ce privește turiștii români și bulgari. Cei care vor călători cu avionul va trebui să își facă obligatoriu testul pentru noul coronavirus.
Începând cu data de 28 iulie, turiștii români și bulgari care or să ajungă în vacanță în Grecia vor prezenta un test negativ pentru noul coronavirus la aeroport cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, a anunțat Nikos Hardalias, șeful Protecției Civile, citat de CNN.
Mai mult, pasagerii români care ajung în 28 sau 29 iulie care nu au apucat să facă testul înainte de plecarea din țară vor fi testați pe aeroport, la sosire, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.
„Pe baza analizei datelor epidemiologice s-a decis că persoanele din România și Bulgaria care sosesc în Grecia cu avionul vor fi obligate să prezinte un test PCR negativ pentru coronavirus, care a fost efectuat cu 72 de ore înainte de sosirea lor pe teritoriul Republicii”, a aunuțat oficialul.
De asemenea, această nouă măsură aplicată de guvernul grec intră în vigoare din dimineața zilei de 28 iulie și va fi valabilă până pe 4 august, a declarat Hardalias.
„Cetățenii greci, deținătorii permiselor de ședere și cei care efectuează călătorii esențiale sunt exceptați de la această măsură. În același timp, rămâne în vigoare obligația de a completa formularul electronic PLF cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea în Grecia”, a mai adăugat șeful Protecției Civile.
„Guvernul elen, în cooperare cu serviciile competente, analizează și evaluează în mod constant datele epidemiologice, astfel încât primirea vizitatorilor străini să se poată face în siguranță și fără riscuri privind sănătatea publică”, a precizat el.