Testarea în masă a bucureștenilor, adoptată în ședința de Consiliu. Unde se pot înscrie volutarii care vor primi 200 de lei

De: T.S
Publicat: 11/05/2020 | 12:33

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat luni că pe ordinea de zi ședinței Consiliului General al Muncipiului București se află un proiect de testare a bucureștenilor.

Este vorba despre un program prin care autoritățile vor să identifice cazuri de infecție cu coronavirus, în rândul populației asimptomatice. Testele vor fi realizate în spitalele din București și vor fi de tip PCR.

„Primaria Capitalei, prin ASSMB, va deconta clinicilor de stat si private testarea PCR (cu teste normale, deci precise, nu cele rapide), în primă fază, pentru 11.000 de bucureșteni care se înscriu voluntar in proiectul “Testam pentru Bucuresti”.

Nu dam vouchere, nici bonuri, cum neadevarat s-a scris in aceste zile. Nu facem altceva decat ceea ce se intampla in toata lumea, sa testam persoanele fara simptome, dar care pot fi contaminate si sa reprezinte vectori de transmitere. Doar asa putem reporni activitatile si economia.

Proiecte din fonduri europene

In acelasi timp, ASSMB și 5 spitale s-au pregătit sa depuna proiecte pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile – direcționate în contextul epidemiei Covid pentru a proteja sănătatea populației, prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare) 2014-2020 – Axa 4.

Pentru prescolarii, elevii, parintii si profesorii din Municipiul Bucuresti, deoarece invatamantul se va desfasura preponderent on-line din cauza pandemiei, am pregatit proiectul Bucuresti.citeste.ro, prin care elevii vor beneficia de abonamente lunare pentru acces la lectura online, pe platforma bucuresti.citeste.ro.

Vor avea la dispozitie o mie de titluri de carte, cu un total de 300 de mii de pagini in toate formatele electronice: ebook, audiobook, videobook, teste interactive”, spune Gabriela Firea.

Ce se întâmplă cu proiectul de testare al lui Streinu-Cercel

Gabriela Firea a mai spus și că proiectul de testare cu teste rapide făcut în parteneriat cu Institutul Matei Balș va fi realizat, fiind un proiect diferit de cel care vizează persoanele asimptomatice.

„Ce se întâmplă cu testele de anticorpi? Acel proiect este unul separat și care cu siguranță vstiria fi realizat. PMB și-a îndeplinit obligațiile din parteneriatul cu Matei Balș, am achiziționat testele, avem unde să facem testele, avem eșatioanele pentru fiecare sector în parte”, a declarat Firea.

Pe 26 martie, Gabriela Firea și Streinu-Cercel anunțau începerea testării în București cu teste rapid începând cu data de 30 martie. Proiectul, care are în vedere testarea a 10.000 de bucureșteni nu a mai fost pornit.