Testamentul lui Alain Delon. Cine va primi cea mai mare parte a averii de 250 de milioane de euro
Copiii lui Alain Delon, Anthony, Alain Fabien și Anouchka, au primit testamentul. Acum s-a aflat cine va primi cea mai mare parte a averii de 250 de milioane de euro a regretatului actor.
Testatmentul lui Alain Delon a fost trimis celor trei copii ai săi, printr-o scrisoare recomandată expediată din Elveția. Asta pentru că actorul avea și cetățenie elvețiană, dobândită în 1999. Documentul de patru pagini, care stabilește repartizarea averii între moștenitori, a fost trimis, în afară de notar, avocatului actorului, Christophe Ayela, şi administratorului său de patrimoniu, potrivit Le Figaro.
Cei trei copii ai lui Alain Delon au la dispoziţie 30 de zile, conform legislaţiei elveţiene, pentru a contesta documentul. La începutul anului, Anthony Delon a abordat public subiectul moștenirii actorului. Acesta anunța că a intentat o acțiune în justiție împotriva surorii sale. (VEZI ȘI: Alain Delon, profund impresionat de români. A spus-o public, în 2017, când a venit pentru prima oară în țara noastră!)
„Aş vrea să încep prin a stinge un incendiu, pentru că toată această discuţie despre bani şi moştenire îmi face rău. Nu vreau să fim asociaţi cu afacerile Johnny şi Bettencourt. Vreau să spun adevărul. Vreau să spun de ce ne sfâşiem între noi astăzi (…) Succesiunea a fost rezolvată, problemele cu banii nu există. Sora mea are 50% din moştenirea tatălui nostru, în timp ce Alain-Fabien şi cu mine avem fiecare 25%. Nu există niciun conflict, niciun război al moştenirii”, a declarat fiul cel mare al lui Alain Delon într-un interviu pentru Cnews.
Ultima dorință a lui Alain Delon nu a fost îndeplinită
Alain Delon a avut o ultimă dorință. Actorul și-a dorit ca animalul său de companie, Loubo, un malinois belgian, să fie „adormit” și să fie înmormântat alături de el. Dorința lui a fost respinsă însă de copiii săi, după un protest din partea activiștilor pentru drepturile animalelor, relatează The Guardian.
Este cunoscut faptul că Alain Delon iubea câinii. Actorul a creat o capelă într-un cimitir care conține rămășițele a cel puțin 35 dintre câinii săi, pe terenul împădurit al casei sale, La Brûlerie, la 85 de mile sud-est de Paris, pe care a cumpărat-o la începutul anilor 1970.Dintre toate animalele sale de companie, însă, cel mai apropiat se simțea de Loubo.
„El este câinele meu de sfârșit de viață … Îl iubesc ca pe un copil”, a declarat Delon pentru Paris Match în 2018. „Am avut 50 de câini în viața mea, dar am o relație specială cu acesta. Îi este dor de mine când nu sunt acolo”. El a adăugat: „Dacă voi muri înaintea lui, îi voi cere veterinarului să ne ia împreună. Îl va pune să doarmă în brațele mele. Aș prefera să fac asta decât să știu că el se va lăsa să moară pe mormântul meu cu atâta suferință”, declara Alain Delon.
După moartea actorului, care și-a dorit să fie înmormântat alături de Lobo, activiștii au protestat și nu și-au dorit sub nicio formă ca un animal sănătos să fie eutanasiat și s-au oferit să-i găsească patrupedului o nouă casă. Astfel, fundația Brigitte Bardot a declarat că fiica lui Delon, Anouchka, a confirmat că familia va păstra câinele. (CITEȘTE ȘI: Fiul cel mare al lui Alain Delon, omagiu pentru tatăl său. Mesajul public transmis de Anthony: ”Copilul nu uită”)