Terifiant: ce a făcut Anca Pardău cu ultimii trei copii pe care i-a născut. “Cadavrul…”

Publicat: 28/09/2019 | 11:47

Anca Pardău a îngrozit o țară întreagă după ce s-a aflat că și-a ucis trei copii și i-a îngropat în curtea casei sale. Femeia le-a mărturisit anchetatorilor că nu-și mai dorea alți prunci, motiv pentru care a ales să-i ucidă pe ultimii veniți pe lume.

La sfârşitul anului 2018 inculpata a rămas din nou însărcinată. Nici de această dată nu a vorbit cu soţul său, nu s-a prezentat la vreun medic ginecolog pentru analizele medicale curente, ascunzând semnele tipice ale gravidităţii atât faţă de persoanele din familie cât şi faţă de colegii de la locul de muncă.

(…) Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că în ziua de 9 august 2019, în jurul orei 06:00, inculpata s-a trezit şi şi-a dat seama că urmează să nască. L-a informat ulterior pe soţul său că nu se simte prea bine şi nu va merge la locul de muncă în ziua respectivă.

În jurul orei 14:00, profitând de faptul că soţul său nu se află acasă, iar ceilalţi trei copii se uitau la televizor, inculpata a intrat în baia locuinţei, a încuiat uşa pe interior, a aşezat un sac menajer în bideu, a născut ulterior un copil de sex masculin, iar după puţin timp a legat sacul menajer în care se afla nou-născutul. A pus apoi sacul într-o cutie de carton pe care a dus-o în casa bătrânească (nelocuită) şi a aşezat-o pe un dulap”, se mai arată în rechizitoriu, potrivit wowbiz.ro.

Acest fapt le-a atras atenţia, motiv pentru care au sesizat pe lucrătorii de poliţie. În jurul orei 17:00, organele de poliţie au purtat o discuţie cu inculpata, iar aceasta a recunoscut că a născut un copil, iar cadavrul acestuia se află la domiciliu. Ulterior, inculpata a fost condusă la o unitate medicală, iar personalul medical a constatat că prezintă stare de lehuzie precum şi urmele tipice ale unei naşteri recente. Cu ocazia cercetării la faţa locului, a fost identificat cadavrul nou-născutului de sex masculin în casa bătrânească din gospodăria inculpatei.

(…) În urma raportului întocmit de medicul legist care a efectuat autopsia nou-născutului, a rezultat că nou-născutul de sex masculin a fost născut la termen, viu şi a avut viaţă extrauterină; după naştere nu au fost acordate îngrijiri medicale nou-născutului. Moartea nou-născutului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute ca urmare a sufocării prin introducerea într-un sac menajer”, transmit procurorii.

Oamenii legii au aflat că și în cazul celorlalți doi copii uciși a procedat la fel. Femeia din Suceava și-a mai ucis un copil pe 26 iunie 2016, iar pe al doilea în 3 februarie 2018 în cada plină cu apă, un băieţel pe care l-a ascuns apoi în casa bătrânească aproximativ 2 săptămâni după care într-o noapte l-a îngropat tot în grădina din faţa casei.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult