În ultima perioadă tot mai mulți pacienți cu simptome ușoare de COVID-19 se externează pe propria răspundere,fără a ține cont de recomandarea medicală. Acești pacienți se expun unui pericol destul de mare. Este cazul și unui bărbat care după o astfel de decizie a ajuns la Terapie Intensivă.
Secretarul de stat Raed Arafat a dezvăluit că, luni după-amiază, un echipaj mobil de terapie intensivă a fost chemat pentru a salva un pacient în stare foarte gravă, aproape în comă, care s-a externat pe semnătură de la spitalul suport Colentina cu o săptămână în urmă. Acesta a tras un semnal de alarmă subliniind cât de grave sunt aceste decizii și în ce situații se poate ajunge. (CITEȘTE ȘI: RAED ARAFAT, DEZBATERI PRIVIND LEGEA CARANTINĂRII! CE RISCURI PRESUPUNE ACEASTA? „AM CREAT O PROBLEMĂ DE RISC SANITAR PUBLIC”)
„Ultimul caz, acum 30-40 de minute, mesaj de la ora 15:45. COVID pozitiv, externat la cerere de la Colentina, cu simptome minore, la data de 6 iulie, acum este cu oxigenare 70%, cu dispnee, cu Glasgow coma score 8, adică aproape comatos și s-a trimis terapie intensivă ca să poată să-l asiste și să vedem dacă reușește să-l scoată sau nu.”, a declarat Raed Arafat.
Raed Arafat a mai spus că acest caz nu este singular. Mai multe persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce au refuzat îngrijirile medicale. (VEZI ȘI: CÂND AR PUTEA REVENI ROMÂNIA LA STARE DE URGENȚĂ. RAED ARAFAT LĂMUREȘTE ACEST ASPECT)
Pe altul, acum o zi sau două, tot același serviciu l-a găsit acasă în stop cardiac. Echipele se expun resuscitând acești pacienți care refuză internarea cu simptomele ușoare și merg acasă, se agravează, nu sunt monitorizați adecvat, nu spun medicilor care este starea lor și că aceasta se agravează, după care familia lor dă telefon la 112 să spună că bolnavul este agravat. Asta este o situația reală cu care ne confruntăm.
Îl laşi acasă cu simptome uşoare, după trei-patru zile bolnavul este în stop cardiac şi asta înseamnă că noi ne-am riscat viaţa mult mai mult, pentru că până intervine serviciul de urgenţă, până îl resuscitează, până îl duce la spital… dacă era în spital îl depistau mult mai repede şi îi salvau viaţa. Asta este informaţia care trebuie să ajungă la populaţie. Să nu inducem în eroare populaţia că noi îi închidem în puşcărie că sunt cu simptome uşoare fără să-i zicem «atenţie, că dacă mergeţi acasă nimeni nu garantează că după două-trei zile nu veţi fi în stop cardiac»”, a mai spus Arafat.