Inspectorii ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) au luat la verificat mai multe terase și restaurante din Satul de Vacanță Mamaia. S-au aplicat amenzi usturătoare, iar unele localuri au fost închise.
În plin sezon estival, terasele de la malul Mării Negre au intrat în vizorul inspectorilor ANPC. Stațiunile sunt pline de turiștii dornici să-și petreacă vacanța, însă operatorii economici par să nu mai țină cont de normele igienice sanitare, iar condițiile în care sunt ținute alimentele nu sunt conform regulilor impuse de autorități.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat mai multe controale la terasele din Satul de Vacanță Mamaia, acolo unde au fost descoperite alimente expirate, produse depozitate necorespunzător și condiții insalubre. Din primele informații, au fost aplicate amenzi în valoare de 132.000 de lei și au fost emise 8 avertismente.
Ca urmare a deficiențelor găsite la operatorii economici din Satul de Vacanță Mamaia, președintele ANPC, Horia Constantinescu, este decis să răspundă tuturor sesizărilor venite din partea turiștilor de pe litoralul românesc, chiar dacă asta înseamnă să ”curețe” toate dughenele care ar putea reprezenta un real pericol pentru sănătatea românilor.
”Litoralul românesc rămâne o zonă a contrastelor. Am mai spus-o şi o voi repeta, până la momentul la care se vor lua decizii coerente de scoatere la lumină a uneia dintre cele mai frumoase zone din Europa. Alături de investiţii de milioane ale unor operatori economici curajoşi şi iubitori de ţară, îşi desfăşoară activitatea administratorii unor dughene de tot râsul. Este ca şi cum ai pune un palat de cleştar în mijlocul unui bâlci jalnic. Ai ocazia să mănânci un foie gras cu dulceaţă de ceapă lângă o farfurie plină cu hamsii, dintr-o dugheană deschisă lângă o alta cu gogoşi. Avem hoteluri de cinci stele deschise lângă unele cu tot atâtea, dar căzătoare. Am ales o lună de silenzio stampa pentru a nu părea că suntem din nou groparii turismului la Marea Neagră, dar, din păcate, realitatea trebuie să strângă în aceeaşi barcă pe toţi cei care mai credem în şansa acestuia. La final, vreau să vă asigur că suntem aici să curăţăm tot ceea ce vă poate expune pericolului şi să răspundem urgent sesizărilor dumneavoastră”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Reuniți în prima lună a Comandamentului Litoral 2023, inspectorii ANPC au aplicat amenzi în valoare de peste 6,5 milioane de lei, în urma a peste 1.188 acțiuni de control, în toate stațiunile de pe litoral. Astfel, au fost aplicate 1.060 avertismente și 1,413 amenzi.