Teofilo Stevenson, cel mai faimos cubanez după Fidel Castro

BBC l-a descris drept “cel mai mare boxer din istoria Cubei și cea mai faimoasă figură a țării după Fidel Castro”. El a fost Teofilo Stevenson, unul dintre cei trei pugiliști din istorie care au cucerit trei medalii olimpice de aur, alături de maghiarul Laszlo Papp și compatriotul său, Felix Savon.

A fost ofertat de nenumărate ori să treacă la profesioniști pentru a-și măsura forțele cu Muhammad Ali, dar a refuzat de fiecare dată, întrebând retoric: “Ce înseamnă un milion de dolari în comparație cu dragostea a opt milioane de cubanezi?!”

Sub tutela antrenorului sovietic Andrei Cervonenko, Teofilo Stevenson a debutat la seniori, la 17 ani, cu un eșec în fața experimentatului Gabriel Garcia, dar curând avea să devină principalul reprezentant al Cubei la categoria grea. După ce a câștigat o medalie de bronz la Jocurile Pan Americane din 1971, la Cali, el avea să cucerească primul lui aur olimpic, la 20 de ani, la Munchen, în 1972.

Debutul său în turneul de box a fost unul furtunos, încheiat după doar 30 de secunde: după ce l-a pus la podea pe polonezul Ludwig Denderys, lupta a fost oprită din cauza unei sângerări abundente sub ochi a adversarului. În semifinale, Stevenson a trecut ușor de germanul Peter Hussing, după care a primit medalia de aur întrucât adversarul său din finală, românul Ion Alexe nu a putut lupta din cauza unei accidentări suferite în turul precedent. Cei doi se întâlniseră cu doar câteva luni înainte la turneul Centura de Aur, când ambii s-au accidentat, iar meciul s-a terminat nedecis.

Un an mai târziu, chiar la Havana, el a cucerit prima din cele trei medalii de aur de la Campionatele Mondiale, iar în 1976, a devenit erou național, după ce a câștigat al doilea său aur la Jocurile Olimpice de la Montreal. Imediat după triumful din Canada, a primit o propunere extrem de generoasă financiar, de cinci milioane de dolari, din partea promoterilor americani de a-l înfrunta pe Muhammad Ali într-un meci având drept miză centura de campion mondial al greilor profesioniști. Dacă ar fi acceptat, Stevenson ar fi devenit doar al doilea boxer din istorie care ajunge de la Olimpiadă direct într-o luptă cu titlul mondial al greilor în joc. Însă, el a refuzat oferta, declarând: “Nu voi trăda poporul cubanez pentru toți dolarii din lume.”

În 1980, Teofilo Stevenson a cucerit a treia sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Moscova, dar doi ani mai târziu, la Mondialele de la Munchen, a pierdut în mod neașteptat în sferturi în fața italianului Francesco Damiani. Acela a fost primul său eșec într-o competiție după 11 ani de invincibilitate în ring și, totodată, singura dată când nu a obținut aurul la un Campionat Mondial la care a participat.

Teofilo Stevenson ar fi putut intra în istorie drept singurul pugilist cu patru medalii de aur la Jocurile Olimpice, dar Cuba s-a alăturat boicotului Uniunii Sovietice față de ediția din 1984, de la Los Angeles. Astfel, el s-a consolat doar cu faptul că, în acel an, l-a învins chiar pe viitorul campion olimpic, Tyrell Biggs, și că a câștigat aurul la Jocurile Prieteniei, de la Havana.

În 1986, el a mai cucerit un titlu mondial, la Reno, în Statele Unite, iar, în 1988, i s-a refuzat și ultima șansă de a obține a patra medalie olimpică de aur, după ce Cuba a boicotat și Jocurile de la Seul. La scurt timp, și-a anunțat retragerea din activitate și a început să lucreze ca antrenor, apoi ca vicepreședinte al Federației Cubaneze de Box.

Teofilo Stevenson a încetat din viață pe 11 iunie 2012, la Havana, în urma unui infarct. Avea 60 de ani, iar în urma sa, au rămas regretele unei cariere fabuloase, care ar fi putut fi chiar și mai impresionante.