Teodora Stoica (29 de ani), fiica lui Mihai „Meme” Stoica (58 de ani), a transmis un mesaj, în timp ce lacrimile i-au inundat ochii. Tânăra s-a confruntat cu anumite probleme de sănătate, în urmă cu 4 ani, iar în prezent îi este recunoscătoare Divinității. Vezi mai jos mesajul.
În urmă cu 4 ani, Teodora Stoica se confrunta cu probleme de sănătate. La doar 25 de ani, fiica lui Meme Stoica aflase că are o tumoră malignă și metastaze la plămâni și la coloană, la un os. Tânăra suferise o operație de tiroidectomie totală, reușind să se vindece. Apoi, a luat decizia de a-și schima total stilul alimentar și cel de viață. Pe platforma Tik Tok, Teodora a transmis un mesaj emoționant, cu lacrimi în ochi. De altfel, a primit susținere din partea urmăritorilor, transmițându-i vorbe blânde și calde. Au trecut 4 ani de când a reușit să iasă învingătoare în fața problemei de sănătate.
„Astăzi se împlinesc patru ani de când mi-au venit primele analize bune și cred că ceea ce vreau să spun cu acest video este să nu uitați să îi mulțumiți lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care v-o dă, bună sau proastă… nu contează!”, a transmis Teodora Stoica, pe Tik Tok.
Invitată în cadrul podcastului moderat de Cătălin Măruță, Teodora și-a deschis sufletul și a vorbit despre viața personală. Tânăra de 29 de ani și-a schimbat stilul de viață, aderând la o alimentație sănătoasă.
„Fast-food nu mâncam. Ultima dată am mâncat fast-food în 2011 și mi-a fost rău, iar de atunci nu am mai pus gura pe fast-food. Eu nu am mâncat carne 9 ani, pentru că am zis că așa e mai bine pentru animale… Dar mâncam pizza, paste, chestii procesate, chipsuri, care sunt la fel de rele. Cel mai important este să stau departe de uleiurile de rapiță, floarea-soarelui. Astea produc inflamații și dacă am un «goal» în viață este să stau departe de inflamații.
Înainte făceam și «intermittent fasting» 20 de ore, adică mâncam doar 4 ore pe zi. Eu mănânc carne și brânză, dar să știu că sunt din surse sigure. Adică să știu că puiul este de țară, că vita e «grass fed», adică să știu sigur că vaca aia a mâncat doar iarbă și că nu are antibiotice în ea. Acum nu pot să știu sigur, dar din acest motiv m-am orientat către supermarketuri bio și fac ce pot”, a dezvăluit Teodora Stoica, în podcastul moderat de Cătălin Măruță.
Sursă foto: social media