Teodor Meleşcanu, întâlnire la cel mai înalt nivel cu Rex Tillerson!
Conform unui comunicat al MAE, “oficialul român a întărit angajamentul ţării noastre pentru dezvoltarea relaţiei speciale româno-americane, ce decurge din Parteneriatul Strategic”, exprimându-şi inclusiv interesul pentru organizarea unor întrevederi la nivel înalt cu reprezentanţii administraţiei de la Washington, iar discuţia cu Rex Tillerson a decurs foarte bine, fiindcă secretarul de stat american a manifestat „deschidere pentru continuarea dialogului bilateral, inclusiv la nivel de şef de stat, în funcţie de agenda celor doi demnitari”, conform aceluiaşi comunicat al MAE.
Evenimentul de la Washington, de o extremă importanţă politică, militară şi economică, a inclus o sesiune introductivă, menită să informeze participanţii, jucători cheie din cele mai înalte poziţii din statele implicate în lupta contra Daesh, despre evoluţia eforturilor militare şi umanitare din zonele afectate de organizaţia teroristă. Sesiunea introductivă a fost urmată la scurt timp de o sesiune plenară, deschisă chiar de către Rex Tillerson, alături de prim-ministrul Republicii Irak, Haider Al-Abadi. Secretarul de stat al SUA nu a fost singurul prezent din administraţia americană, printre cei care l-au însoţit numărându-se şi secretarul Apărării, James Mattis, Directorul CIA, Mike Pompeo, dar şi directorul comunităţii americane de informaţii, Dan Coats. De remarcat este faptul că ministrul Meleşcanu a luat loc lângă Directorul CIA, Mike Pompeo.
Teodor Meleşcanu, Ministrul Afacerilor Externe, a confirmat că România este pregătită să fie un aliat de încredere în cadrul Parteneriatului Strategic, luându-şi angajamentul de a participa activ la eforturile internaţionale de eliminare a organizaţiei teroriste Daesh, inclusiv prin combaterea propagandei acesteia în mediul online. De asemenea, în cadrul întâlnirii la cel mai înalt nivel cu Rex Tillerson, Meleşcanu a reiterat şi disponibilitatea ţării noastre de a contribui la eforturile umanitare, de stabilizare şi reconstrucţie a zonelor afectate de Daesh.
La finalul evenimentului, toţi membrii coaliţiei au semnat oficial o declaraţie comună, care stabileşte obiectivele Parteneriatului Strategic pentru perioada următoare. Ministrul român de Externe a avut şi alte întrevederi importante, cu omologii săi din Singapore şi Malaysia, dar şi cu ministrul Afacerilor Externe qatarez, şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al-Thani, alături de care a a evaluat stadiul calendarului de acţiuni în plan bilateral. Parlamentul României a aprobat continuarea misiunii armatei în cadrul Coaliţiei globale anti-Daesh, cu un efectiv de 50 de militari, dar şi şi extinderea ariei de dislocare prin includerea teritoriului statului Kuweit, asigurându-se finanţarea din bugetul MapN.