Teo Trandafir este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite prezentatoare TV din România. Recent, în cadrul unui interviu, vedeta a vorbit despre cel mai greu moment pe care l-a trăit până în prezent. A oferit detalii despre momentul în care a fost la un pas să treacă în lumea celor drepți.
”Cel pe care mi-l amintesc este momentul în care am descoperit puterea unui om asupra unui alt om. Trăgeam să mor. Nici măcar nu ştim dacă verbul se poate conjuga pentru că nu l-am auzit niciodată conjugat. Eu trăgeam să mor, tu trăgeai să mori , el/ea trăgea să moară. Trăgeam să mor şi toată lumea îmi spunea asta. Şi în viaţa mea a apărut un om care mi-a spus : ‘Ce ştiu ăştia, toţi nişte proşti! Aici eu sunt Dumnezeu!’. Şi-am ştiut în clipa aia că este exact aşa şi că viaţa mea se va schimba într-o proporţie care depinde de mine în ultimă instanţă, dar că miracolul s-a produs. Eu am văzut că un om poate salva un alt om prin puterea cuvântului. Şi nu era vorba despre Dumnezeu, era un om în carne şi oase ca tine şi ca mine. Oamenii pot salva alţi oameni sau pot ucide oameni cu forţa cuvântului lor”, a spus Teo Trandafir pentru Mediafax.
Teo Trandafir a ținut să precizeze că apreciază enorm viața pe care o are, pe care o iubește din tot sufletul. ”O înţeleg, o preţuiesc acum, nu am cunoscut niciun om care să-şi iubească viaţa cu adevarat, pentru că să-ţi iubeşti viaţa înseamnă să ai grijă de tine. În general n-avem grijă de noi. Muncim prea mult, mâncăm prea mult, bem prea mult, pierdem nopţi, nu ne iubim viaţa. O înţeleg , n-aş vrea să se termine, sau cum ar zice un mare cântăreţ ‘I don’t wanna die /But I ain’t keen on living either’. Viaţa mea s-a sfârşit la un moment dat doar pentru a începe şi a-mi da o nouă dimensiune pe care abia acum o pricep”, a mai spus Teo Trandafir.