Teo Trandafir s-a suparat cand a vazut ca azi a fost dezvaluita identitatea viitorului sau sot in presa. Vedeta TV spune ca nu este corect ca logodnicul ei sa apara in ziare fiindca el nu este o persoana publica.
„Da, sunt indragostita de un barbat. Vreau sa ma casatoresc cu el. Am fost maritata inainte. Si el. Vi se pare ceva spectaculos in asta? Doar pentru ca este vorba despre Teo Trandafir trebuie sa o punem sa treaca prin asta? Doar pentru ca Teo Trandafir s-a indragostit trebuie sa-l punem pe acest om sa treaca prin asta?”, a spus Teo Trandafir, la Povestiri Adevarate.
Vedeta a recunoscut ca ea si Constantin s-au cunoscut pe Facebook, dar a precizat ca relatia lor nu a fost pe internet.
„Noi suntem mandri unul de celalalt. Eu am fost maritata cu un barbat formidabil, el la randul lui nu are nicio jena cu fostul mariaj. E un tip extrem de calm, eu m-am suparat din cauza articolelor aparute azi. Noi nu am avut o relatie pe internet. Am fost prieteni pe net pentru o perioada foarte scurta. El s-a urcat in avion si a venit si m-a vazut. Relatia pe internet a durat cateva zile”, a declarat Teo.