Tentativa de autoinfectare a lui Viorel Cataramă a eșuat. Adina Alberts și fiica sa s-au întors acasă după 2 săptămâni nebune
În urmă cu doar două săptămâni, Adina Alberts a decis să se mute temporal, cu tot cu fata sa, din casa în care locuia Viorel Cataramă. Decizia vedetei a venit după ce soțul ei și-a propus să se autoinfecteze cu noul coronavirus.
Pentru a își pune copilul în pericol, dar nici pe ea, Adina a decis să plece de acasă. „La momentul respectiv am decis ca eu şi cu Briana ar trebuie să părăsim locuinţa o perioadă, ceea ce am şi făcut. În momentul în care testele au ieşit negative, ne-am şi întors. Evident. Aceasta este o luptă pe care el o duce”, a declarat medicul pentru Canal 33.
Dar, așa cum declara şi Viorel Cataramă acum puţin timp, separarea a fost de moment, iar căsnicia lor continuă: „Şi până la urmă o despărţire de două săptămâni nu este un capăt de ţară, pentru că noi nu ne-am despărţit definitiv, este o chestiune temporară, pentru protecţia fetiţei pe care soţia mea a considerat că nu trebuie să o supună niciunul fel de risc. Soţia mea este medic şi este implicată în activităţi medicale pentru găsirea unor soluţii pentru protejarea populaţiei”, declara omul de afaceri.
Nebunia lui Cataramă
Aventura lui Viorel Cataramă cu noul coronavirus a început acum 14 zile. Omul de afaceri a încercat să se autoinfecteze, dar experimentul nu i-a reuşit. A stat în izolare, singur, departe de cei dragi. A făcut ulterior trei teste pentru a afla dacă este infectat, toate rezultatele au fost negative. Aşadar, medicul a decis să revină în locuinţă, să îşi revadă soţul, scrie OKmagazine.
Omul de afaceri a încercat să se autoinfecteze cu coronavirus, a mers într-o localitate din România cu mulţi suspecţi, i-a îmbrăţişat pe toţi. A aşteptat, s-a izolat de familie, iar apoi a făcut teste. Toate trei au fost negative, nu a fost infectat cu coronavirus. Ce a vrut să demonstreze?
Viorel Cataramă a adăugat: „Vreau să demonstrez că nu voi păţi nimic şi că trebuie să fim lăsaţi să muncim, să mergem la piaţă, pe stadioane, să facem export, trebuie să avem o viaţă normală pentru că până la urmă sunt zeci de mii de oameni care mor în accidente de maşină. Dacă mergem pe această variantă trebuie să interzicem circulaţia maşinilor”.