Tenorul George Dragomir, in razboi cu profesorul de canto al Facultatii de Muzica din Brasov: „Mi-a distrus cariera pentru ca zice ca sunt homosexual”
Conflictul ar fi inceput dupa ce Dragomir ar fi refuzat un rol care a considerat ca nu i se potriveste. „Am fost distribuit sa joc partitura lui Paolino in opera „Casatoria secreta”, de Cimarosa. Rolul se incadreaza in tiparul tenorului lejer sau lirico-lejer. Vocea mea se incadreaza in tiparul de tenor spinto-dramatic, iar acest lucru inseamna un anumit repertoriu ca posibilitate de abordare. La scurt timp dupa aceea, Petrescu m-a amenintat ca nu voi promova niciodata examenele lui”, ne-a declarat Dragomir. Conform tenorului, de la aceste amenintari pana la acuze dure si chiar reclamatii la politie, drumul a fost unul foarte scurt. „M-am intalnit intamplator cu fiul lui si l-am salutat, considerand ca nu am nimic de impartit cu baiatul. Peste cateva zile m-am trezit citat la camin de Politia Universitara si mi s-a transmis sa stau departe de el. Am aflat ulterior ca a spus despre mine ca sunt homosexual si de asta isi fereste fiul. Nu vad de ce trebuie sa discute domnul Petrescu despre orientarea mea sexuala. Mi-a distrus cariera pentru ca zice ca sunt homosexual. Acum nu mai am nicio sansa. M-a picat sistematic la orice examen pe care l-am sustinut cu el. Am pierdut patru ani, bani si sanatate din cauza lor”, ne-a spus Dragomir. Lectorul universitar Alexandru Petrescu neaga insa acuzatiile aduse de studentul sau. „Nu mi-as putea permite sa spun despre el ca este homosexual. Traim in Uniunea Europeana, cunosc si eu care sunt drepturile omului. Cat despre situatia lui scolara, problema se pune ca nu a fost prezent la cursuri. Se cere o prezenta de 80%, iar el nu a avut nici jumatate din atat. A fost inzestrat cu o voce extraordinara, dar nu este suficient. La nivel teoretic si miscare scenica este foarte slab, asta pentru ca nu a trecut pe la cursuri”. Dragomir spune ca toate absentele sale au fost motivate. „Am adus adeverinte medicale pentru fiecare perioada de absenta, dar nu au fost luate in seama. Am probleme cu inima, asa cum medicii au stabilit”, ne-a precizat Dragomir.