Meteorologii anunţă cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic în zece judeţe. Temperaturile pot ajunge la 40 de grade. În acelaşi timp, CNAIR a instituit restricţii de circulaţie în judeţele vizate. Iată ce zone for fi afectate.
Meteorologii anunţă cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic ridicat în zece judeţe.
”În Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă ANM.
CNAIR a precizat că restricţiile vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.
”Sâmbătă şi duminică (23 – 24 iulie), în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în judeţele: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş – Severin, Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare”, a transmis compania într-un comunicat de presă.
Compania aminteşte conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 şi 3 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile, drumurile expres şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia:
sursă foto: pixabay