Prima lună a lui 2020 vine cu temperaturi neobișnuite pentru această perioadă. Anunțul a fost făcut de ofiailii de la Agenția Națională de Meteorologie (ANM).
Potrivit celor mai noi informații făcute publice de meteorologi, ninsorile și gerul se lasă așteptate la începutul Noului An. Ei au spus că vom avea temperaturi destul de ridicate în primele două săptămâni din ianuarie… chiar dacă din punct de vedere calendaristic suntem în plină iarnă. Specialiștii de la ANM au explicat că zilele acestea ajunge o masă de aer cald va ajunge peste Europa, lucru ce va determina ca temperaturile să fie mai ridicate decât media normală pentru această perioadă. Chiar dacă va ninge… fulgii vor fi puțini.
Astăzi, 2 ianuarie, vremea va fi normală din punct de vedere termic. La munte vor fi posibile ninsori slabe, în mod trecător și izolat. Vântul va sufla cu intensitate slabă și moderată, mai accentuat la munte, mai ales pe creste, relatează capital.ro. Maximele vor fi cuprinse între 0-5 grade iar minimele coboară la -8-0 grade Celsius.
În București, cerul va fi variabil, cu vânt slab și moderat. Temperaturile maxime vor atinge 5 grade în termometre, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și -2 grade.