Tematica pe care domul Dan de la Survivor a ales-o pentru nunta cu Ana Maria Pop! Evenimentul o să fie unul grandios: „Asta vrem să transmitem”
Nu mai este mult până când domul Dan de la Survivor și Ana Maria Pop, aleasa acestuia, o să își unească destinele în mod oficial. Cei doi fac nunta în acest an, iar pregătirile pentru marele eveniment sunt în toi. Petrecerea o să fie una grandioasă, iar mirii au ales o tematică aparte, cu un mesaj puternic, ce vor să îl transmită tuturor invitaților de la nuntă. Despre ce este vorba?
De câțiva ani, Daniel Pavel trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături Ana Maria Pop. Relația celor doi funcționează de minune, așa că în toamna anului trecut prezentatorul TV și-a făcut curaj și a cerut-o în căsătorie pe femeia care îl face fericit. Acum, cei doi se pregătesc intens de momentul cel mare și au dat câteva detalii despre nunta lor.
(CITEȘTE ȘI: POVESTEA FABULOASĂ A LUI DANIEL PAVEL, PREZENTATORUL SURVIVOR DE LA PRO TV! ”VINDEAM CAUCIUCURI ÎN PORT!”)
„Asta vrem să transmitem”
Așa cum spuneam, în acest an, Daniel Pavel și Ana Maria Pop vor face nunta, așa că pregătirile sunt în toi. Cei doi au făcut schița evenimentului, au ales locația și au trimis deja invitațiile. Se pare că nunta acestora o să fie una grandioasă, cu mulți invitați, iar atmosfera o să fie una încinsă.
De asemenea, domul Dan a dezvăluit că întregul eveniment va avea o tematică, pusă în evidență prin locație, decor și muzică. Se pare că tematica pe care cei doi au ales-o este „IUBIREA autentică”.
„Hai să vă dau puțin din casă! Va fi un eveniment cu foarte mulți invitați, oameni apropiați de sufletul nostru, alături de care ne dorim să împărtășim bucuria reală pe care o avem în suflet. Tematica este una simplă – IUBIREA autentică. Și asta vrem să transmitem atât prin locație, cât și prin decor, muzică și tot ce se va mai întâmpla”, a declarat Daniel Pavel, potrivit viva.ro.
Mai mult, Daniel Pavel a mărturisit că el și Ana Maria au ales două perechi de nași, aceștia fiind niște oameni importanți în viața lor, cu care au o legătură aparte. Până acum, cei doi miri au reușit să bifeze multe dorințe de pe lista lor în ceea ce privește nunta, așa că se declară fericiți și nerăbdători pentru ziua cea mare.
„Vom avea două perechi de nași. Oameni speciali și importanți în viața noastră. Nu a fost deloc greu să alegem deoarece am știut pe cine ne dorim să avem aproape și cine ne poate fi cu adevărat suflet lângă suflet, nu doar să vadă nunta ca pe un task de dus la capăt. Suntem foarte fericiți că ne au acceptat invitația și abia așteptăm să sărbătorim împreună, nu doar în acest an, ci și de aici înainte.
Am găsit locația pe care ne-o doream, oamenii pe care i-am invitat ne-au confirmat că ne vor fi aproape, nașii sunt cei pe care ni i-am dorit… Suntem norocoși, ce putem spune?”, a mai spus Daniel Pavel.