Telenovelă la Vaslui! O femeie şi-a înjunghiat amantul în timp ce întreținea relații intime cu el, pentru că au fost prinși în fapt de soțul ei

Publicat: 27/05/2018 | 13:22

Caz halucinant la Vaslui! Un tânăr din localitatea  Tutova a ajuns la Spitalul Bârlad, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost înjunghiat de către o femeie, în casa acesteia. Se pare că cei doi erau amanţi şi au fost surprinşi de concubinul femeii.

Tânărul de 28 de ani, din satul Coroi, comuna Tutova, judeţul Vaslui, a fost înjunghiat de o vecină în vârstă de 48 de ani, în spate şi pe mâini, în momentul în care concubinul suspectei a intrat peste cei doi în casă.

„Cei doi se aflau în locuinţa femeii şi se cunoşteau. Femeia a fost surprinsă de bărbat şi, atunci, l-ar fi înjunghiat pe tânărul cu care era”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Silvia Manta, pentru Mediafax.

După ce a fost înjunghiat s-a dus la cârciumă

Nu a fost depusă nicio plângere, dar se va întocmi un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. În eventualitatea în care nu se va depune deloc o plângere prealabilă, dosarul va fi clasat.
Tânărul înjunhiat ar fi avut o relaţie cu femeia, iar după incident a mers la băut. La cârciumă, el a fost sfătuit de către un prieten de pahar, care l-a văzut sângerând, să meargă la spital, potrivit realitatea.net.

Angie Voicu