Astăzi, de ora 15:30, va avea loc Gloria Buzău – FC Botoșani, partida contând pentru prima etapă a grupei B din cadrul Cupei României Betano. Din această grupă mai fac parte FCSB, CS Mioveni, UTA și Oțelul Galați.
Moldovenii vin cu gânduri mari în Crâng. Victoria cu „U” Craiova 1948 din week-end din SuprLigă, (1-0), pare să fi reașezat pentru moment lucrurile în vestiarul echipei lui Mihai Teja. Cu toate că nu au făcut un salt impresionant în clasament, fiind doar pe locul 11, „roș-alb-albaștrii” sunt în grafic pe finalul „regularului” având un meci mai puțin disputat și un ecart de doar două lungimi față de Sepsi OSK Sf. Gheorghe, formație aflată pe locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off.
În ce privește Cupa României, în care va debuta la Buzău, Mihai Teja a afirmat la conferința de presă, premergătoare duelului, că își dorește ca FC-ul să aibă un parcurs cât mai lung în această competiție și chiar la sfârșit să ridice trofeul deasupra capului.
„Este un trofeu pus în joc și trebuie să tratăm cu maximă seriozitate această competiție. Încercăm să dăm tot ce avem mai bun pentru că doar așa putem câștiga meciul. Noi vom încerca să mergem mai departe, să trecem de grupă și de ce nu, să câștigăm trofeul”, a declarat Mihai Teja, antrenorul principal al FC Botoșani.
De partea cealaltă, instalat de puțin timp pe banca Buzăului, în locul lui Cristi Pustai, tehnicianul Adrian Mihalcea are de luat o revanșă în fața lui Teja în urma eșecului pe care l-a suferit în prima etapă a „regularului” SuperLigii în Moldova cu echipa pe banca căreia a început sezonul, Chindia Târgoviște, scor 3-2.
În Liga a 2-a, Gloria Buzău se află pe locul 7 cu 17 puncte, la egalitate cu Csikszereda care este pe locul 6 datorită golaverajului superior. În tururile anterioare ale Cupei României, „roș-albaștrii” au eliminat CS Blejoi, scor 4-0 și Șoimii Lipova, scor 4-2, meciul fiind decis în prelungiri, după ce la finalul celor 90 de minute regulamentare, scorul arăta 2-2.
Duelul se anunță a fi ușor echilibrat, cum reiese și din cotele afișate de bookmakeri, moldovenii pleacând cu un ușor avantaj în acest meci. Este de așteptat ca diferența dintre cele două formații care evoluează în eșaloane diferite, să se reflecte și în rezultatul final care se va înregistra pe tabela de marcaj.