Teja crede în minuni la Voluntari: „Sunt sigur că putem să ne salvăm de la retrogradare!”

Publicat: 11/01/2020 | 11:29

Mihai Teja s-a arătat sigur că noua sa formaţie, FC Voluntari, se poate salva de la retrogradare chiar dacă în acest moment se află pe ultimul loc în Liga 1 cu doar 8 puncte acumulate.


Biletul Zilei » Țintim „verdele” cu derby-urile din Serie A și Premier League!


„Pentru mine venirea la Voluntari este o provocare. Am mai trecut prin aşa ceva la debutul meu ca antrenor principal la Universitatea Cluj. Atunci am luat echipa cu 4 puncte după 14 etape şi am reuşit salvarea de la retrogradare printr-un miracol. Sper să reuşesc acelaşi miracol şi la Voluntari, să se repete acest miracol o dată la 6-7 ani. Vin foarte încrezător la un club, care, deşi are puţini ani în Liga I, are nişte condiţii foarte bune. Sunt lucruri extraordinare aici legate de infrastructură, există un proiect pe care trebuie să îl ducem mai departe. Vreau să salvăm echipa pentru că se află într-o situaţie grea. Sunt sigur că putem să ne salvăm de la retrogradare pentru că acest sistem cu play-off şi play-out îţi dă posibilitatea să revii în joc. S-a mai întâmplat asta la Voluntari, s-a întâmplat şi la Gaz Metan… aşa că noi vom încerca să dăm maximum împreună cu jucătorii, pentru că obiectivul este clar salvarea de la retrogradare. Cu trei victorii consecutive poţi să fii pe locul 7, iar cu trei înfrângeri pe ultimul loc”, a declarat Mihai Teja.

Fostul tehnician al celor de la FCSB și Poli Iași a recunoscut că lucrurile la FC Voluntari nu sunt tocmai „roz”, dar a spus că nu îi este frică de proiectul la care s-a înhămat.

„Este mai uşor să te duci la Barcelona, la Real Madrid, unde toate lucrurile sunt roz. Dacă stau să mă gândesc, anul trecut pe vremea asta mă băteam la campionat cu FCSB, iar acum mă bat la retrogradare cu Voluntari. Sunt provocări, iar un antrenor trebuie să treacă prin toate ipostazele şi momentele. Nu mi-a fost frică niciodată, eu încerc să îmi fac treaba, să dau 200%. E clar că în fotbal e nevoie şi de noroc, e nevoie să fii omul potrivit la locul potrivit şi atunci poţi să îţi îndeplineşti obiectivele. Oricum şi orice se va întâmpla, responsabilitatea este a antrenorului. Rezultatele sunt cele care îi ţin pe antrenori în funcţie. Deci, antrenorul este cel care plăteşte”, a conchis Teja.

Mihai Teja a condus în cariera sa de până acum formaţiile Universitatea Cluj, selecţionata U21 a României, FC Dinamo, Pandurii Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaş, FCSB şi CSM Poli Iaşi.