Teja cere echilibru: „Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ!”

Publicat: 01/07/2020 | 11:34

Mihai Teja, antrenorul principal al formație FC Voluntari, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în ciuda faptului că sunt neînvinși în acest play-out elevii săi trebuie să rămână cu picioarele pe pământ pentru a-și îndeplini obiectivul.

„Mă bucur pentru noi, pentru că suntem într-un moment bun şi vrem să-l prelungim cât mai mult. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să fim modeşti în continuare pentru că deocamdată nu am realizat nimic. Mai avem mult până la îndeplinirea obiectivului pentru că mai sunt destule meciuri de jucat. Numai cu multă muncă putem realiza ce ne-am propus. Jucăm acasă şi îmi doresc să câştigăm. Nu va fi uşor, dar am încredere în băieţi pentru că îmi doresc foarte mult cele 3 puncte. Viorel Moldovan a făcut lucruri foarte frumoase la Chindia, a avut doi ani buni, a promovat echipa… Din punctul meu de vedere Chindia este o echipă bună, cu un joc bun. Este un grup unit acolo datorită antrenorului Viorel Moldovan. Îmi pare rău ca el a plecat de la Chindia, dar asta este viaţa, cu siguranţă următorul angajament al lui va veni foarte repede şi cred că va face lucruri foarte bune pentru că a demonstrat. Nu ştiu dacă schimbarea antrenorului la Chindia este un avantaj sau dezavantaj pentru noi, ştiu însă că adversarii au un grup puternic. Toate echipele din play-out sunt bune, e un play-out echilibrat”, a declarat Mihai Teja, antrenorul principal al formației FC Voluntari.

Partida FC Voluntari- Chindia Târgoviște, contând pentru runda a VII-a a play-out-ului Ligii 1 va avea loc astăzi de la ora 20:00 confruntarea urmând a fi transsmisă în direct de Digi Sport, Telekom și Look.

Program etapa a VII-a play-out Liga 1
Poli Iași- FC Hermannstadt 2-3
Miercuri, 1 iulie
ora 17:00 Academica Clinceni- Sepsi OSK Sf. Gheorghe
ora 20:00 FC Voluntari- Chindia Târgoviște
Joi, 2 iulie
ora 20:00 Viitorul Constanța- Dinamo București

Clasament play-out Liga 1
1 Viitorul Constanța- 31 pct
2 FC Voluntari – 24 pct
3 Sepsi OSK- 24 pct
4 Academica Clinceni- 23 pct
5 FC Hermannstadt- 21 pct
6 Poli Iași- 18 pct
7 Chindia Târgoviște- 17 pct
8 Dinamo- 17 pct