Metoda „accidentul” e o țeapă veche în România. Chiar și așa, românii încă o cred și se lasă fraieriți. Acum, Europol și specialiști din România explică mecanismul de funcționare.
Prin metoda „accidentul”, cineva te sună sau îți dă mesaj și se dă drept membru al familiei. Cererea e urgent și vrea să îți oferi ajutorul, evident că financiar, ca să ajuți victimele unui accident. Merge la persoane în vârstă și nu numai.
Metoda „accidentul” poartă numele și de „vishing”. Este o metodă de phishing, după cum o prezintă Europol, prin intermediul apelurilor telefonice (voice + phishing = vishing). Tehnicile utilizate sunt inspirate din tehnici de inginerie socială.
Cum funcționează? Fiind în contact direct cu tine, atacatorul trebuie să te convingă de veridicitatea informațiilor transmise telefonic, iar asta se întâmplă folosind date despre tine, de regulă unele disponibile online, în mod public. Astfel, să nu te mire că în momentul în care vei răspunde unui asemenea apel, interlocutorul te va saluta cu numele tău.
Mai mult, interlocutorul va juca rolul unor entități sau instituției de încredere, precum bănci, companii de telecomunicații, curierat etc. Aici intră și folosirea altor informații ca să se dea victimă într-un accident sau să-ți ceară bani în numele unor rude.
Pentru a nu deveni suspicios legat de conversația avută și de necesitatea ei, de regulă, atacatorii atribuie poveștii o aură de urgență, la fel ca în cazurile de phishing: conturi blocate, plăți suspicioase, sisteme nesigure, livrare de colete, probleme legate de conturile bancare, accidente etc.