„Țeapa” de la Cluj! Ce nouă metodă șireată te poate lăsa fără bani

Publicat: 13/09/2022 | 21:13
Sursă foto: Pixabay

Autoritățile trag un semnal de alarmă, după ce o nouă „țeapă” a avut loc în Cluj. Victima înșelăciunii este o femeie de 78 de ani, iar făptașul este un bărbat de 33 de ani, din Ialomița. 

„Țeapa” de la Cluj a fost deconspirată de autorități, după ce infractorul a fost găsit. Conform unui comunicat de presă emis de IPJ Cluj, luni, un bărbat de 33 de ani a sunat o femeie de 78 de ani, cerându-i bani. Motivul pe care îl invoca infractorul este acela că fiica și nepotul femeii ar fi suferit un accident auto. Bărbatul se dădea drept medic pentru a cere „bani de spitalizare”. 

„La data de 12 septembrie a.c., cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa – Serviciul de Investigaţii Criminale, bărbatul în cauză a fost depistat pe raza municipiului Feteşti.

 În urma administrării probatoriului, împotriva acestuia s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, în cursul acestei zile, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate”, extras din comunicatul de presă. (CITEȘTE ȘI: „Țeapă” de aproape 2000 de lei. Ce a pățit un clujean, după ce a cumpărat un monitor)

Suma fabuloasă pe care a cerut-o „medicul”. Cât de mare este „țeapa” de la Cluj 

După cum a dezvăluit IPJ Cluj, bărbatul i-a cerut doamnei în vârstă 24.000 de euro ca „taxă de spitalizare”. După aceea, hoțul a mai vrut și 15.000 de lei și bijuterii. În total, „țeapa” ajunge la fabuloasa sumă de 75.000 de lei. 

„Prin metoda accidentului, sub falsa calitate de medic, acesta ar fi indus în eroare o femeie de 78 de ani, cauzând un prejudiciu estimat la 75.000 de lei. În fapt, la data de 7 iulie 2021, o femeie de 78 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a fost apelată telefonic de către un bărbat necunoscut, care, folosind calitatea falsă de medic, sub pretextul că fiica şi nepotul acesteia au suferit un accident rutier, fiind internaţi în spital cu fracturi ale coloanei, i-ar fi solicitat acesteia, pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare, 24.000 de euro, iar ulterior 15.000 de lei, dar şi bijuterii”, arată un comunicat al IPJ Cluj. (CITEȘTE ȘI: Simona Sensual a plătit, a deschis cutia și a rămas cu ochii în soare. ”Mulțumesc frumos pentru țeapă!”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult